Rompetrol va construi o centrală termoelectrică la Midia, după ce fondul româno-kazah va deveni operaţional

Grupul Rompetrol va construi o centrală termoelectrică în cogenerare la Midia, aceasta fiind una dintre primele investiţii care vor  fi derulate prin Fondul de Investiţii Româno-Kazah, după ce va deveni operaţional, potrivit unor discuţii informale purtate de noi cu oficiali ai companiei. Toţi ceilalţi producători de carburanţi din România au şi unităţi de generare a energiei electrice.

“Intenţia, mai veche, este de a construi o centrală termoelectrică în cogenerare, lângă rafinăria Petromidia. O parte din energia produsă va fi folosită pentru consumul nostru, al rafinăriilor, depozitelor şi reţelei de benzinării, iar o parte va fi vândută în reţea. Şi va produce şi abur tehnologic pentru rafinăria Petromidia”, au spus oficialii companiei.

Odată cu această centrală, rafinăria va fi şi protejată de fluctuaţiile de tensiune care mai apar în reţeaua de înaltă tensiune din zona Dobrogei, un incident de acest fel având loc chiar săptămâna trecută, la staţia Transelectrica de la Medgidia.

Ideea unei noi unităţi de generare la Midia nu este nouă şi a fost anunţată de oficialii Rompetrol (KazMunaiGas International – KMGI, deţinută de compania petrolieră naţională a Kazahstanului, KazMunaiGas) cu ani în urmă, dar ea revine în actualitate ca urmare a deciziei Guvernului de a debloca negocierile pentru constituirea fondului româno-kazah.

“Este o investiţie mare, pe care ne-o asumăm din mai multe raţiuni economice: va avea o capacitate totală de 136 de MW energie termică şi 73 MW energie electrică. Un prim avantaj va fi că această energie termică va asigura aprovizionarea oraşului Năvodari, unde lucrează cea mai mare parte din angajaţii rafinăriei”, spunea, în 2014, Cătălin Dumitru, vicepreşedinte la acea vreme al grupului.

Centrala ar urma să funcţioneze  cu gaze naturale, cât şi cu gazele rezultate din activităţile de rafinare. Scopul final ar fi reducerea costurilor rafinăriei cu 10-15 milioane de dolari pe an.

Pe de altă parte, dacă ideea se va materializa, Rompetrol se va alătura celorlalte două mari companii petrolioere din România, care au şi capacităţi de generare a energiei electrice. OMV Petrom, unul din cei doi producători de gaze din România, are centrala pe gaze în ciclu combinat de la Brazi, de 860 MW, şi avea şi un parc eolian, pe care l-a vândut. Lukoil are, pe platforma rafinăriei Petrotel, o centrală în cogenerare de 61 MW şi un parc fotovoltaic de 9 MW, pe lângă un parc eolian de 42 de turbine în Dobrogea.

Un prim pas

Săptămâna trecută, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), organism în subordinea Guvernului, a anunţat că “ aprobă mandatarea Directoratului Societății de Administrare a Participațiilor în Energie SA pentru continuarea procedurilor necesare constituirii fondului de investiții kazah-român înființat și organizat, în condițiile legii, sub forma unei societăți pe acțiuni, cu participarea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie SA în calitate de reprezentant al statului român la acest fond de investiții, în temeiul art. 4 din HG nr. 35/2014 pentru aprobarea tranzacției convenite la 15 februarie 2013 prin „Memorandumul de înțelegere” încheiat între statul român și The Rompetrol Grup N.V”

Ar fi primul pas în deblocarea situaţiei acestui Fond, care are  lege de cinci ani, dar discuţiile au stagnat, iar una dintre investiţiile care vor fi finanţate din acest fond, propusă de KazMunaiGas-Rompetrol este central nouă de la Midia.

Grupul Rompetrol si Guvernul României au incheiat in februarie 2013 un memorandum de intelegere privind soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului privind conversia obligaţiunilor Rompetrol Rafinare, în acţiuni în favoarea statului roman, ceea ce urma să pună punct tuturor proceselor legate de datoria istorică de 600 de milioane de dolari a rafinăriei Petromidia către statul român.

Citeşte şi:

LOVITURĂ DE TEATRU ÎN AFACEREA ROMPETROL. TUDOSE VREA SĂ OPREASCĂ MEMORANDUMUL CU KAZAHII ŞI CERE O DATORIE CONVERTITĂ DEJA DE NĂSTASE ŞI ANULATĂ DE PONTA

Potrivit memorandumului, Rompetrol va achiziţiona cu 200 de milioane de dolari o participaţie de 26,7% din rafinăria Petromidia. Statul român deţine acum 44,7% din capitalul Rompetrol Rafinare (rafinăria Petromidia), iar grupul kazah 54,6%, în urma conversiei parţiale a obligaţiunilor în care a fost transformată datoria istorică.

Înţelegerea prevedea şi constituirea unui fond de investiţii kazah-român (KMG International – 80%, statul roman-20%), cu o valoare estimată de pana la aproximativ 1 miliard USD. Kazahii urmează să aloce 150 de milioane de dolari acestui fond, dintre care 30 de milioane în contul statului român. Restul, de până la un miliard de dolari, vor fi atraşi de la investitori din piaţă.

Statul român va păstra o participație, de 20% din capitalul social al fondului, pentru o perioadă de minimum 5 ani, perioadă în care nu va avea loc nicio reducere a acesteia prin majorare de capital, vânzare-cumpărare sau prin orice altă metodă.

Banii vor fi investiţi în proiecte energetice din România, au promis kazahii, care au estimat că, în urma efectului multiplicator, vor aduce 2.000 de noi locuri de muncă, iar durata de viaţă a fondului este de şapte ani.

Memorandumul a fost amânat însă de 16 ori, deşi kazahii au tot spus, mereu, că sunt dispuşi să plătească în orice moment cele 200 de milioane de dolari pentru acţiuni (statul trebuie însă să organizeze o licitaţie internaţională, dar este puţin probabil să ofere cineva mai mult)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *