Rompetrol Rafinare estimează o creştere a vânzărilor de carburanţi, de 3-6%, ceea ce o va readuce pe profit în 2019

Compania, care administrează Petromidia, cea mai mare rafinărie din ţară, anticipează că va reveni pe profit în acest an, pe fondul unor noi recorduri operaţionale care vor conduce la creşterea vânzărilor de produse petroliere, creştere mai mare la export decât pe piaţa românească.

Rompetrol Rafinare stimează o cifră de afaceri brută de 5 miliarde de dolari, un profit operaţional EBITDA de 192 milioane de dolari şi un profit net de 51,2 milioane de dolari, din activităţile de rafinare şi de petrochimie de la cele două rafinării, Petromidia şi Vega, potrivit bugetului pe anul 2019, care va fi supus aprobării acţionarilor.

Cifra de afaceri este mai mică decât cea raportată pentru anul trecut (5,25 miliarde), dar cei de la Rompetrol estimează o profitabilitate crescută a business-ului, în condiţiile în care în 2018, indicatorul EBITDA a fost de 152 de milioane de dolari iar, net, compania a raportat pierdere, de 23 de milioane de dolari.

Compania îşi propune acest buget pe fondul unor estimări operaţionale care vor face din 2019 un nou an cu recorduri de producţie, în special la Petromidia, cea mai mare rafinărie din România.

În acest an, potrivit planului de afaceri al companiei, cantitatea de materii prime procesate la rafinăria Petromidia va ajunge la 6,025 milioane de tone (dintre care 5,3 milioane de tone de ţiţei), ceea ce reprezintă un nou maxim istoric operaţional, după ce, în 2018, rafinăria de la Marea Neagră bifase un record operaţional de 5,9 milioane de tone de materii prime procesate, cu un milion peste ce bugetase.

În 2019, pe poarta rafinăriei vor ieşi 5,88 milioane de tone de produse finite, dintre care 1,57 milioane de tone de benzine şi 2,8 milioane de tone de motorine. În acest an, compania a bugetat vânzări de carburanţi pe piaţa internă de 2,32 milioane de tone, în timp ce la export va livra 2,15 milioane de tone.

Compania estimează o creştere a vânzărilor de produse petroliere pe piaţa internă cu 3% faţă de anul precedent (în termeni de valoare) iar creşterea pentru pieţele externe va fi de 6% faţă de 2018, compania introducând la acest capitol Georgia, Crecia, Turcia, Liban, Bulgaria, Serbia, Moldova.

Rompetrol a bugetat o marjă de rafinare, în acest an, de 50,5 dolari pe tonă, cu trei dolari peste cea din 2018, dar cu patru dolari sub cea din 2017.

Grupul Rompetrol-KMGI deține și desfășoară operațiuni în domeniile rafinare, petrochimie, retail și trading pe 11 piețe. Rețeaua de distribuție carburanți cuprinde 1.100 puncte de alimentare în Georgia, Bulgaria, Moldova (este lider de piaţă) și România.

De asemenea, compania încă deţine 49% din Dyneff, o companie independentă cu o reţea de 100 de benzinării şi cu capacităţi de stocare de aproximativ 380.000 m3, activă în sudul Franţei şi nordul Spaniei.
În afara de carburanţii vânduţi prin propria reţea, Rompetrol mai vinde produse petroliere în Ucraina, Turcia, Liban, Serbia, Grecia, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Maroc, Croaţia, Egipt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *