
Rompetrol Rafinare, compania care operează rafinăriile Petromidia și Vega și controlează lanțul de benzinării Rompetrol, și-a redus de trei ori pierderile în 2024, pe fondul unei scăderi a cifrei de afaceri.
“Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat, în 2024, o cifră de afaceri brută consolidată de 4,9 miliarde de dolari și un profit operațional (EBITDA) de 174 milioane de dolari. În același timp, compania și-a îmbunătățit semnificativ rezultatul net obținut, față de cel din 2023, acesta fiind în continuare unul negativ (78,4 milioane de dolari, din care peste 74% a fost generat de segmentul de petrochimie”, arată compania într-un comunicat de presă.
Cum în 2023 firma a raportat o pierdere netă de 240 de milioane de dolari, în 2024 aceasta s-a redus de trei ori. Și cifra de afaceri brută a scăzut, de la 5,3 la 4,9 miliarde de dolari
Rezultatele financiare au fost influențate de oprirea planificată pentru revizia generală a rafinăriei Petromidia, în perioada martie – mai 2024, dar și de factori independenți de activitatea companiei, precum volatilitatea crescută a cotațiilor internaționale la țiței și produse rafinate (carburanți, componenți bio, etc.), arată compania.
„Anul trecut a fost unul dificil, în care a trebuit să menținem un nivel operațional ridicat, menit să sprijine cererea internă. Chiar dacă în prima parte a lui 2024 am avut un grad de utilizare a capacității de rafinare scăzut, am reușit să aducem pe piața din România volume consistente, iar pe plan regional am putut susține prezența subsidiarelor Rompetrol, Petromidia fiind un vector de stabilitate în zona Mării Negre”, a declarat Florian Pop, Director General Rompetrol Rafinare.
Rafinăriile Petromidia și Vega au procesat, în 2024, circa 4,9 milioane de materii prime. Împreună, cele două rafinării reprezintă aproape jumătate din capacitatea de rafinare a României. Petromidia beneficiază de fluxuri stabile de materie primă, în principal datorită achizițiilor de țiței kazah realizate cu sprijinul KazMunayGas (KMG).
În 2024, cea mai mare rafinărie din țară a procesat, în proporție covârșitoare, țiței kazah (CPC și KEBCO – Kazakhstan Export Blend Crude Oil), KEBCO fiind sortimentul cel mai utilizat, datorită compoziției care se adaptează cel mai bine configurației rafinăriei. Acest tip de țiței greu este încărcat în terminalul onshore Sheskharis, aflat în portul Novorossiysk, din Marea Neagră, iar transportul este asigurat de Kazmortransflot, compania specializată a KMG.
Din totalul produselor obținute de cele două rafinării, dar și de Divizia de Petrochimie, aproximativ două treimi au fost direcționate pe piața internă, compania sprijinind, astfel, atât cererea crescută din zona de retail, cât și dezvoltarea altor industrii conexe – agricultură, logistică, industria alimentară, servicii publice de transport, etc.
În ceea ce privește exporturile, în 2024, rafinăriile Petromidia, Vega și Divizia de Petrochimie au livrat un total de 1,57 milioane de tone de produse, în valoare de 1,1 miliarde de dolari. Volumul exporturilor s-a redus cu circa 10% față de nivelul din 2023, pe fondul opririi planificate a rafinăriei în perioada martie – mai pentru lucrările de revizie generală, a redirecționării volumelor pentru asigurarea cererii interne, dar și a evoluției pieței de profil în regiune și în plan internațional.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).