Rompetrol, cel mai mare exportator de produse petroliere din România

Grupul Rompetrol a fost desemnat vineri, de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), cel mai mare exportator al României de produse petroliere în anul 2012, potrivit unui comunicat al companiei.

Rompetrol a înregistrat un volum total al vânzărilor pe pieţele externe de peste 1,7 miliarde USD în acest an.

„Acest an a fost foarte unul foarte important pentru noi, am reuşit în actualele condiţii economice să finalizăm cu succes modernizarea Rafinăriei Petromidia şi creşterea capacităţii de la 3,5 până la 5 milioane de tone pe an. Acest proiect reprezintă o etapă cheie în strategia dezvoltării Grupului Rompetrol. În următoarea perioadă, ne-am propus extinderea în ţările din regiunea Mării Negre şi Marea Mediternă. Majorarea producţiei şi a vânzărilor de carburanţi va determina o creştere cu 15-20% a exporturilor şi implicit creşterea cotei de piaţă a produselor noastre în Ucraina, Bulgaria, Georgia şi Republica Moldova”, declară Azamat Zhangulov, prim vicepreşedinte al Grupului Rompetrol.

Clasamentului realizat de ANEIR numără 1.000 companii (dintr-un total de 17.044 firme exportatoare), Grupul Rompetrol fiind prezent în top prin trei companii – Rompetrol Rafinare (poziţia 3), Rompetrol Petrochemicals (poziţia 69) şi Rompetrol Gas (poziţia 111).

Valoarea totală a exporturilor realizate de Rompetrol Rafinare (rafinăriile Petromidia şi Vega, Rompetrol Petrochemicals şi Rompetrol Gas) în perioada ianuarie–septembrie 2012 s-a ridicat la aproximativ 1,3 miliarde USD.

Vânzările de carburanţi ale companiei în perioada ianuarie-septembrie 2012 s-au ridicat la peste 2 milioane tone, 46% din carburanţii comercializaţi fiind livraţi la export, atât către companii ale Grupului (Rompetrol Moldova, Rompetrol Bulgaria, Rompetrol Ucraina, Rompetrol Georgia) cât şi către alţi parteneri tradiţionali din regiunea Europei Centrale şi de Est (Turcia, Serbia sau Grecia).

Rompetrol Petrochemicals, singurul producător intern de polimeri (polietilenă şi polipropilenă), exportă produse petrochimice, în principal LDPE şi PP, către Ucraina, Bulgaria, Austria, Turcia, şi Grecia. În acelaşi timp, rafinăria Vega este singurul producător de n-Hexan din Europa de Est, folosit în producţia de polipropilenă şi extracţia uleiurilor vegetale în industria alimentară, solvenţi ecologici şi bitumuri speciale.

Contribuţia Rompetrol Rafinare la bugetul de stat al României s-a ridicat în primele 9 luni ale anului la peste 907 milioane USD. Se estimează că valoarea totală virată de companie pentru 2012 va depăşi 1,2 miliarde USD.

Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan – KazMunayGas (KMG) şi are activităţii în 12 ţări, cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. În segmentul de distribuţie carburanţi, Grupul  operează în prezent peste 1.000 de puncte de alimentare în România, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa, Spania şi Ucraina. Pe viitor compania planifică extinderea în pieţe noi, precum Turcia şi Ucraina.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *