Rompetrol a început forajul la două sonde în zona Satu Mare

Grupul Rompetrol a început forajul la două sonde în perimetrul Satu Mare, în localităţile Mădăraş şi Moftinu, valoarea investiţiilor fiind estimată la peste 5 milioane dolari, potrivit unui comunicat al companiei. 

‘Până în prezent s-au alocat peste 1,2 milioane dolari pentru analiza geologică şi geofizică a perimetrului din nord-vestul ţării, pentru realizarea de studiilor geologice şi achiziţia de date seismice, iar în urma acestora s-au evidenţiat o serie de zone prospective cu formaţiuni care ar putea reprezenta acumulări semnificative de ţiţei şi gaze. Finalizarea lucrărilor de prospectare geologică prin sonde şi de prelucrare a datelor aferente este estimată pentru primul trimestru din 2012 şi avem convingerea că rapoartele geologice vor confirma aceste prognoze’, a declarat directorul general al Rompetrol SA, Gheorghe Georgescu.

Cele două sonde vor ajunge la adâncimea de 1.800 de metri.

În 2004, Rompetrol a devenit titular de licenţe de explorare şi exploatare pe două concesiuni petroliere oferite prin licitaţie publică (Runda a IV-a), Zegujani respectiv Satu Mare. Potenţialului de explorare al blocului Satu Mare s-a conturat prin procesarea şi interpretarea a peste 1.100 de kilometri de profile seismice 2D achiziţionate în perioada 1970-1990 şi analiza datelor geologice şi geofizice furnizate de cele peste 70 de sonde săpate în perimetrul blocului anterior datei acordului de concesiune.

Lucrările de explorare vor fi conduse şi monitorizate de o echipă mixtă de 15 persoane, angajaţi Rompetrol S.A. şi Winstar România, subsidiară a Winstar Resources Canada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.