Rompetrol a deschis două noi benzinării mari pe autostrada A1, se pregătesc alte două pe A3

Rompetrol Downstream – divizia de retail a Grupului KMG International în România – a deschis recent două noi centre de servicii cu stații Rompetrol, pe Autostrada A1 (tronsonul Orăștie – Sibiu), în apropierea localității Cristian (km 260+160 – stânga și dreapta), arată compania într-un comunicat.

Noile centre de servicii fac parte din pachetul de 12 unități integrate construite de Rompetrol pe Autostrada A1 și finalizate în cursul anului 2023, în apropierea localităților Pecica, Orăștie, Recaș, Giarmata, Sagu. Investiția totală pentru cele dezvoltarea celor șase loturi (12 centre integrate) se ridică la peste 40 de milioane de dolari, fiind asigurată de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR).

„Finalizăm cu succes o nouă etapă în extinderea rețelei de stații Rompetrol în România, prin deschiderea ultimelor centre integrate din cele 12 unități asumate prin contractele de concesiune de servicii încheiate cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Am implementat un nou concept al stațiilor Rompetrol venind în întâmpinarea clienților noștri cu servicii noi disponibile pe autostrada A1, una dintre cele mai tranzitate căi rutiere din ţară.” a declarat Laurentiu Colțănel, Director Grup Planificare și Dezvoltare Rețea în cadrul KMG International.

Lucrările de construcție și amenajare a noilor centre de servicii din apropierea localității Cristian au fost finalizate în luna decembrie a anului trecut, ulterior fiind realizate verificări și testări ale echipamentelor, dar și procedurile necesare obținerii avizelor legale de punere în funcțiune, arată compania

“Cu un total de 100 angajați, stațiile sunt dotate, fiecare, cu 3 pompe multiprodus pentru autoturisme, 1 pompă diesel rapidă destinată autovehiculelor mari, o pompă AdBlue, un skid de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) și 2 stații de încărcare electrică rapide și de mare putere, fiecare având câte 2 posturi de încărcare.

Acestea oferă facilități precum magazine, cafenele, restaurant (stație dreapta), spații dedicate mamelor și persoanelor cu dizabilități, terminale de plată pentru vignetă/facturi/transferuri bancare/încheiere asigurări și locuri de parcare pentru 151 de autoturisme și camioane/ TIR/autobuze”, mai arată compania.

Cele două noi stații Rompetrol au fost proiectate la interior și realizate în linie cu dezvoltarea brandului ”hei”, un concept  umbrelă cu linii distincte de servicii – hei coffee&gourmet pentru servire asistată cu preparate de tip restaurant (stația Cristian dreapta) și hei&coffee pentru produse de tip cafea, patiserie, sandwich-uri (stația Cristian stânga).

Clienții stațiilor beneficiază de gama de carburanti Efix, produsă de Petromidia Năvodari – cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre.

“Pasul următor va fi deschiderea a 6 noi centre de servicii (3 loturi) cu stații Rompetrol în România, respectiv pe autostrada A3 (în apropierea Sânpaul – Mureș) și variantele de ocolire a orașelor Suceava și Brașov. Acestea sunt deja în lucru în diverse faze, respectiv proiectare și emiterea de către autoritățile locale a autorizațiilor specifice. “a adăugat Laurentiu Colțănel, Director Grup Planificare și Dezvoltare Rețea în cadrul KMG International.

Noile centre vor fi construite în spațiile ce fac obiectul contractelor de concesiune de servicii atribuite de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în vederea utilării/dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii/parcări de scurtă durată/parcări de lungă durată aflate pe autostrăzile și drumurile naționale din România, deschise traficului rutier.

Rompetrol Downstream este divizia de retail a Grupului KMG International în România. La finele anului trecut, compania opera, în România, o reţea de 1.325 de puncte de comercializare a carburanților, incluzând stațiile proprii Rompetrol, stații partener Rompetrol, stații mobile Rompetrol Expres și baze interne (rezervoare de 9 şi 20 metri cubi amplasate în incinta companiilor).

De asemenea, în 29 dintre stații de carburanți, sunt active 77 de puncte de încărcare electrică, cu o capacitate cuprinsă între 50 kW și maxim 150 KW.

Compania operează la nivel national şi 6 depozite de carburanţi, circa 200 de staţii de încărcare auto cu gaz petrolier lichefiat (GPL) şi peste 7.000 de puncte de distribuţie butelii GPL/Rompetrol casnic.

În 2017, Rompetrol a fost prima companie de profil din Romania care a deschis o benzinărie cu stație de încărcare electrică, iar în 2018 a finalizat dotarea primei stații cu panouri solare de mare capacitate, o premieră pentru România şi regiunea Mării Negre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *