Romgaz: Profit de 1,43 miliarde de lei în 2019, creștere de 4%, la o producție de gaze în ușoară scădere

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale al țării, a raportat pentru anul trecut un profit net de 1,43 miliarde de lei, în creștere cu 4,55%.

Romgaz a raportat un profit net în creștere în condițiile unui avans al cifrei de afaceri de 1,52% față de 2018, până la 5,08 miliarde de lei. Producția de gaze naturale a companiei a scăzut cu 1% față de cea din 2018 și a ajuns la circa 5,28 miliarde de metri cubi.

Profitabilitatea companiei a fost de 28,11% (marja estimată a profitului net) în creștere cu 2,98% față de cea de anul precedent.

Compania a plătit redevențe cu 23% mai mici (343 de milioane față de 445 milioane) în 2019, ca urmare a diminuării prețului de referință la care se calculează taxa, însă a plătit cu 30% mai mult (plus 166 de milioane) în contul impozitului suplimentar.

Investițiile realizate de companie au scăzut față de 2018, și au reprezentat doar 64% din cât s-a bugetat: 891 de milioane de lei, față de 1,19 miliarde anul precedent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *