Romgaz: Nu am identificat niciun motiv real ca,odată cu liberalizarea pieţei, să asistăm la creşteri de preţ la gazele furnizate

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz nu a identificat niciun motiv real pentru ca, odată cu liberalizarea pieţei, la 1 iulie, să se producă majorări de preţ la gazele furnizate în piaţă, informează reprezentanţii societăţii printr-un comunicat, scrie Agerpres.

De asemenea, Romgaz anunţă că, începând cu data de 1 iulie, va continua să asigure cantitatea necesară aprovizionării cu gaze atât pentru consumatorii casnici cât şi pentru clienţii industriali, păstrându-şi astfel poziţia de jucător important pe piaţa de gaze naturale.

„Romgaz continuă politica de dezvoltare şi implicare pe piaţa de furnizare gaze pentru ambele categorii amintite anterior. Interesul nostru de a rămâne un jucător activ şi implicat este manifestat prin acţiunile şi politicile investiţionale pe care le avem, continuând să fim preocupaţi de siguranţa în furnizare şi de dezvoltarea pieţei româneşti de gaze naturale”, a declarat Adrian Volintiru, directorul general al companiei.

Piaţa de energie şi gaze naturale va fi liberalizată după data de 1 iulie 2020. Astfel, preţul va fi stabilit de piaţă şi nu controlat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Inclusiv tarifele plătite de consumatorii finali vor fi stabilite în condiţiile pieţei şi nu vor mai trebui aprobate de autoritatea de reglementare în domeniul energiei”, explică reprezentanţii Romgaz.

SNGN Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. Romgaz face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenţii, reparaţii capitale şi operaţii speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *