Romgaz își dă în judecată fostul director, pe Adrian Volintiru, și îi cere daune

Acționarii Romgaz au aprobat acționarea în judecată a fostului director Adrian Volintitu, demis în trecut la jumătatea mandatului, căruia i se cer daune de circa 30.000 de euro.

“Având în vedere Referatul nr. 8276/27.02.2024, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SNGN Romgaz SA :

  1. aprobă acționarea în instanță a d-lui Adrian Constantin Volintiru pentru recuperarea sumei de 146.321 lei, reprezentând adaos pentru sarcini suplimentare acordate salariaților, fără bază legală;
  2. aprobă ratificarea acțiunii formulate împotriva d-lui Adrian Constantin Volintiru aflată pe rolul Tribunalului Sibiu”, se arată într-o informare a companiei transmisă Bursei de Valori București.

Adrian Volintiru a fost director general al Romgaz între octombrie 2018 și ianuarie 2021, fiind revocat din funcție când mai avea aproape jumătate de mandat. Motivul a ținut de semnarea unor acte adiționale la contractul pentru realizarea centralei Iernut, dar și achiziția controversată a unui teren pentru amplasarea unei stații de gaze naturale comprimate.

Volintiru a dat în judecată compania cerând daune, dar a pierdut în primă instanță. Procesul continuă însă.

Romgaz este cel mai mae producător de gaze naturale din România (aproape cinci miliarde de metri cubi pe an) și este și producător de energie electrică, operând centrala veche de la Iernut,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *