Romgaz extinde forajele în perimetrul de mare adâncime Caragele, cel mai promițător din România. Contracte semnate

Romgaz a atribuit contractele pentru forarea a două sonde în zona Caragele Deep, care, ar avea rezerve estimate de 30 de miliarde de metri cubi de gaze și unde compania are o singură sondă în funcțiune.

“Lucrari pregatitoare provizorii, foraj si probe de productie la sondele de explorare – 2 Loturi – Lot 1- Lucrari pregatitoare provizorii, foraj si probe de productie la sonda de explorare 76 Rosetti – Lot 2 – Lucrari pregatitoare provizorii, foraj si probe de productie la sonda de explorare 54 Damianca”, este denimirea contractului încheiat deja de Romgaz cu Foraj Sonde SA din Craiova.

Valoarea contractului este de circa 146 de milioane de lei, și a fost atribuit în urma unei poceduri derulate prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Anunțul a fost pus de Romgaz în SEAP în luna mai.

Cele două sonde vor fi săpate în perimetrul Caragele -zona de apă adâncă, care, după mai multe prospecțiuni, s-a spus că ar avea rezerve estimate de 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, fiind astfel cel mai promițător zăcământ onshore din România.

În momentul de față este funcțională o singură sondă. Romgaz a anunțat în ianuarie 2020 începerea producției din zona adâncă a structurii Caragele, prin sonda 77 Rosetti, cu un potențial productiv zilnic de peste 1.500 barili echivalent petrol, potrivit unui comunicat de presă emis atunci.

“Lucrările de explorare și dezvoltare în această zonă vor continua într-un ritm susținut, pentru creșterea potențială a volumului resursei estimate, precum și pentru valorificarea acesteia. Concomitent, Romgaz a intensificat exploatarea în zona de adâncime medie a structurii Caragele, prin introducerea în producție a două noi sonde, cu un debit zilnic mediu de peste 1.000 boe”, spunea atunci Romgaz.

În luna septembrie a acestui an, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, spunea că  Romgaz va continua încă doi ani investiţiile la zăcământul de la Caragele, unde va începe în următoarele luni săparea de noi sonde de mare adâncime, pentru a vedea „adevărul geologic la nivelul acestui proiect” considerat prioritar de către companie.

„Am încercat din partea companiei Romgaz să aducem claritate, care este evoluţia proiectului Caragele. Încă o dată, acest proiect este productiv din 2009, în 2019 a fost pusă în producţie prima sondă de mare adâncime în cadrul proiectului Caragele şi din anul 2021 este privit în compania Romgaz ca şi proiect prioritar”, a declarat Răzvan Popescu.

Directorul Romgaz estima atunci că este posibilă forarea de noi sonde la Caragele până la finalul acestui an – iată că au fost semnate contractele. În total, compania are în plan săparea a şase sonde de mare adâncime în perimetrul Caragele.

Citește și:

Profitul Romgaz scade, ca urmare a vânzărilor de gaze la preț plafonat și a taxei de solidritate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *