Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze din România, deţinut de statul român anunţă eşalonarea la plată a datoriilor producătorului de energie electrică şi termică Electrocentrale Galaţi. Cu doar o săptămână în urmă, directorul Romgaz spusese că producătorul de gaze va ajute CET-urile, dar nu se va transforma într-un sponsor al lor.
Romgaz a încheiat cu Electrocentrale Galaţi un act referitor la „Esalonarea datoriilor inregistrate la data de 14.11.2018, datorii acumulate dupa intrarea in insolventa a societatii (perioada 14.11.2018-31.10.2021)”, arată producătorul de gaze într-un comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti.
Suma care face obiectul acestei esalonari se ridică la 64,3 milioane de lei.
Centrala Electrică de Termoficare (CET) Galaţi, cu o putere instalată de 535 MW, care alimentează cu energie termică consumatori urbani şi industriali din municipiul Galaţi şi livrează energie electrică în Sistemul Energetic Naţional, a intrat în insolvenţă acum patru ani.
La acea dată, Electrocentrale Galaţi se număra printre primii cinci clienţi ai Romgaz, din punct de vedere al volumelor de gaze livrate.
Citeşte şi:
Romgaz scoate mai mult gaz şi face mai mulţi bani, statul îi taie din profit şi îi goleşte conturile
Acum o săptămână, directorul general al Romgaz, AdrianVolintiru a declarat că Romgaz va sprijini CET-urile pentru ca acestea să facă aprovizionarea cu gaze pentru producerea de agent termic, dar va trebui să se implice şi factorii locali, deoarece Romgaz nu va deveni un sponsor al acestor CET-uri.
„Pornim de la realitatea că Romgaz este deţinută de statul român în proporţie de 70% şi este societate listată cu un pachet de 30%. Deci răspunde în faţa a foarte mulţi acţionari, foarte mulţi din afara ţării, care sunt cu ochii pe activitatea Romgaz. Noi am sprijinit tot timpul şi sprijinim şi acum CET-urile în a reuşi să facă aprovizionarea şi să producă pentru comunităţi. Vreau să fie un mesaj foarte clar pentru toată lumea. Nu vom putea să vindem pe datorie, pentru că ne supunem unor legi de care trebuie să ţinem seama şi, în acelaşi timp, este datoria atât a Romgaz cât şi a comunităţilor locale să contribuie la acest efort. Dacă primăriile şi factorii locali se fac că nu văd problemele financiare ale CET-urilor şi nu încearcă să le rezolve, aceasta nu va cădea în sarcina Romgaz. Romgaz face tot posibilul să fie alături de conducerea acestor CET-uri, suntem în permanentă conversaţie, permanent suntem pe telefon cu directorii acestor societăţi, dar toată lumea trebuie să concure la aceasta. Şi factorul politic, atât cât se poate implica, şi factorii locali. Romgaz nu va deveni un sponsor al acestor CET-uri”, a spus Volintiru, întrebat cum va proceda Romgaz cu cererile pentru aprovizionarea cu gaze a CET-urilor cu probleme.