Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, controlat de stat, și-a dat acordul pentru achiziția firmelor Exxon care dețineau drepturile asupra a 50% din perimetrul offshore Neptun Deep, potrivit unor surse apropiate situației.
Romgaz cumpără companiile controlate de ExxonMobil care dețin drepturile asupra a 50% din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, după decizia AGA Romgaz de azi.
Preţul de achiziţie care va fi achitat de către Romgaz pentru contravaloarea tuturor acţiunilor emise va fi de 1,060 miliarde dolari.
ExxonMobil şi OMV Petrom sunt (erau) parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.
ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei. Proiectul de modificare a legii offshore, vital pentru continuarea proiectului, a fost trimis în Parlament și va fi dezbătut în procedură de urgență.
După finalizarea tranzacției și intrarea Romgaz, OMV Petrom va fi operatorul proiectului, în locul americanilor.
Potrivit unor surse citate de publicația Focus Energetic zilele trecute, reprezentanții Romgaz și cei ai ExxonMobil vor semna pe 3 mai contractul de vânzare – cumpărare a acțiunilor.
Știrea se actualizează