„Am convocat toţi partenerii din proiect să vedem cum facem să deblocăm situaţia. Ceea ce ne-a impactat au fost prevederile din OUG 114 vizavi de construcţii, pentru că a urmat o instrucţiune, ar fi trebuit să urmeze alta care nu a mai fost dată şi încercăm să deblocăm această poveste”, a precizat Volintiru.
Potrivit acestuia, Romgaz va fi nevoit să plătească costuri suplimentare celor care realizează lucrările de construcţie, însă nici aceste firme nu au o situaţie la zi.
„Ceea ce este real este că firmele s-au deblocat puţin. Noi am cerut, ca să acceptăm o mărire de tarif în aceste condiţii, o situaţia detaliată pe fiecare contractor şi subcontractor în parte. Ei nu au fost pregătiţi pentru această situaţie. Pe de altă parte, şi ei au dreptate. Nu s-a pus niciodată problema devizului, atâta timp cât este vorba despre un contract la cheie. Atunci am apelat inclusiv la partea de juridic şi la partea de management de proiect, să vedem cum o deblocăm, facem un act adiţional, ca să grăbim lucrurile. Poate să mai existe o întârziere, ceva, dar proiectul trebuie să fie pus în funcţiune”, a mai spus şeful Romgaz.
Pe de altă parte, compania are în vedere construirea unei noi centrale pe gaze, la Mintia Deva.
„La Mintia, avem studiul de prefezabilitate şi acum se lucrează hard la studiul de fezabilitate, care trebuie să fie gata undeva în septembrie-octombrie, şi apoi să dăm drumul la construcţia caietului de sarcini, astfel încât în primul trimestru al anului viitor să avem licitaţia”, a susţinut Volintiru.
Producătorul naţional de gaze, Romgaz, a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.
Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.
Ar fi singura investitie unde lucrarile nu sunt platite dupa deviz ci dupa faptul ca e la cheie,insemana ca sau perceput cele mai mici preturi de catre constructori.