Romgaz a strâns mai mult de un miliard de lei facturi neplătite pentru gazele livrate. Principala cauză: situaţia din Bucureşti

Cel mai mare producător de gaze din România este din ce în ce mai afectat de problema blocajului financiar al sistemului de termoficare din Bucureşti, pe care îl aprovizionează cu gaze.

La finalul lunii martie, Romgaz înregistra creanţe comerciale în valoare de 1,01 miliarde de lei, în creştere accentuată, de la 826 de miloane de lei la finalul anului trecut, potrivit datelor din raportul financiar al companiei aferent primului trimestru al acestui an.

“Creanţele comerciale au crescut, faţă de 31 decembrie 2018 cu 23,03%, în principal ca urmare a livrărilor de gaze din primul trimestru al anului 2019 către un client de gaze aflat în procedura de insolvenţă, pentru care instanţa a stabilit ca termenul de plată să fie de 90 zile, faţă de 30 zile termenul standard în contractele pe care Societatea le are încheiate cu clienţii. Până la această dată s-au încasat creanţele de la acest client la termenele scadente”, arată compania în raportul său financiar.

Dacă ne raportăm la situaţia existentă cu un an în urmă, valoarea creanţelor este mai mult decât dublă (atunci se înregstrau 441 de milioane de lei).

Explicaţia şi vinovaţii

Creanţele reprezintă sume de bani pe care compania le are de recuperat de la clienţi în contul gazelor livrate dar încă neplătite de cei din urmă. Acel client despre care vorbeşte raportul Romgaz este Electrocentrale Bucureşti (Elcen), producător de energie electrică şi termică şi furnizor de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din Bucureşti, aflat în insolvenţă. Din cauza situaţiei dificile din Bucureşti, Romgaz, care este cel mai mare producător de gaze al ţării, a ajuns să contabilizeze facturi neplătite de un miliard de lei. Să explicăm.

Romgaz livrează gazele către Elcen, care le plăteşte după 90 de zile (este în insolvenţă), Elcen produce energie termică, pe care o livrează către RADET (acum în faliment suspendat), care la rândul ei o livrează populaţiei. Circuitul banilor este evident cel invers, doar că s-a ajuns la blocaj.

Până la finalul trecut, pe baza unor convenţii, Primăria Capitalei asigura Elcen plata gazelor în avans către Romgaz, pentru ca producătorul de energie termică să nu înregistreze sincope în aprovizionare şi să poate produce energia termică pentru Bucureşti. În paralel, cum preţul final de livrare a energiei termice este puternic subvenţionat în Bucureşti (populaţia plăteşte 163 de lei, costul este de 400 de lei gigacaloria), diferenţa este plătită de Primărie.

În acest an, situaţia s-a gripat. Primăria a asigurat plata în avans doar până la finalul lunii decembrie 2018. În paralel, s-a prevalat şi de faptul că RADET este în insolvenţă şi a decis să plătească subvenţia tot la 90 de zile. Mai grav, nici după ce au trecut cele 90 de zile (pe 9 mai), Primăria nu plătise subvenţia pentru energia termică livrată în luna ianuarie. Detalii puteţi citi în acest text:

Bucureştiul, la un pas să rămână fără apă caldă, pentru că Firea nu plăteşte nimic. Romgaz a anunţat că taie gazele, are de primit 600 mil. lei, doar facturi curente

În aceste condiţii, au apărut probleme pentru Elcen care, în lipsa banilor (în avans nu s-a plătit gazul, subvenţia n-a venit la timp) a întâmpinat dificultăţi în plata facturii către Romgaz, pentru gazele consumate de la începutul anului. În mai, compania a reuşit să plătească factura pentru ianuarie, chiar dacă nu a primit banii de subvenţie, doar din ce a plătit populaţia pentru apă caldă şi căldură şi din vânzarea de energie electrică. Dacă nu se deblochează situaţia, Elcen nu mai are cu ce plăti, în prima parte a lui iunie, factura emisă de Romgaz pentru gazele livrate în ianuarie. Caz în care Romgaz poate sista furnizarea de gaze.

La data de 20 aprilie, datoria Elcen către Romgaz se ridica la circa 636 de milioane de lei. Din această suma, cum am spus mai sus, Elcen a plătit o factură de circa 120 de milioane, săptămâna trecută. Dacă sumele e vor plăti sau nu, sau cât din ele, depinde de decizia pe care o va lua Primăria Capitalei.

Oricum, Romgaz este destul de afectată de efectele OUG 114, dat fiind că ea trebuie să livreze gaze la preţ plafonat mai multor producători de energie termică ce trebuie să asigure apa calda şi căldura populaţiei. Detalii, aici:

Cum s-au împărţit gazele ieftine pentru apă caldă şi căldură: Romgaz duce greul, Petrom e avantajată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *