
Romgaz, principalul producător de gaze din România a semnat contractul de achiziție a serviciilor de consultanță pentru evaluarea, negocierea si achiziția unor active/activelor ce concură la activitatea de producție a combinatului chimic Azomureș, ne-a declarat directorul general al companiei, Răzvan Popescu.
Contractul a fost câștigat de o asociere formată din TUV și KPMG Advisory, care a venit cu cea mai bună ofertă, sub valoarea estimată, iar contractul a fost semnat ieri, ne-a spus Răzvan Popescu.
Contractul lansat pe SEAP pentru serviciile de consultanță a fost estimat la 5.4 milioane de lei, și au venit patru companii interesate să odere consultanță producătorului național de gaze.
AGA Romgaz a aprobat, în aprilie, achiziționarea de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare externă a S.N.G.N. ROMGAZ S.A. necesare pentru achiziția activelor ce concura la activitatea de producție a combinatului chimic Azomureș, cel mai mare producător de îngrașaminte pentru agricultură din România și, totodată, cel mai mare consumator de gaze naturale din țară.
Romgaz dorește mai precis servicii de consultanță care să acopere următoarele procese:
- Identificarea și analizarea proceselor de producție
- Identificarea activelor și a stării fizice a fiecărui activ
- Respectarea cerințelor de mediu
- Identificarea investițiilor necesare pentru repornire
- Evaluarea contractelor
- Evaluarea personalului
- Analiza economică
Studiul cerut de Romgaz mai trebuie să ofere informații detaliate și despre piața de îngrășăminte din România și din regiune dar și despre piața amoniacului și/sau a hidrogenului cu emisii scăzute de dioxid de carbon în 2030 și după această dată.
Azomureș, parte a grupului Ameropa, a repornit săptămâna trecută una dintre instalațiile de amoniac din care va produce ulterior îngrășăminte.
„Este o fereastră limitată de oportunitate pentru a achiziționa gaze și a pune la dispoziție îngrășăminte la prețuri competitive în sezonul agricol de toamnă din România. În continuare există un context dominat de o piață energetică volatilă, cu prețuri ridicate, care a făcut ca producția de îngrășăminte să fie nesustenabilă în România și în Europa. În ciuda perioadei destul de lungi de la ultima funcționare a instalațiilor am păstrat personalul și am întreținut instalațiile pe tot parcursul ultimelor luni pentru a reporni. Continuăm să căutăm opțiuni sustenabile pe termen lung pentru a ne asigura că Azomureș poate produce îngrășăminte la prețuri competitive pentru fermierii din România”, au spus reprezentanții companiei atunci
Azomureș și-a sistat producția timp de aproximativ un an din cauza discrepanței dintre prețurile mari la gaz și mici la îngrășăminte.