Românii fac jocurile pe piaţa carburanţilor din  Moldova

Rompetrol, a doua companie petrolieră din România, a ajuns lider pe piaţa carburanţilor  în Republica Moldova, la 15 ani de când a trecut Prutul cu afacerile. Direct sau indirect, consumatorii moldoveni , ţară în care nu există rafinării, depind mai mult de carburanţii produşi în România decât de cei produşi în Rusia.

“Rompetrol aniversează 15 ani de activitate în Republica Moldova, perioadă în care a ajuns cel mai mare furnizor de carburanţi dar şi un important sprijin al economiei locale”, se arată într-un comunicat al Rompetrol Moldova, publicat recent pe pagina de internet a companiei,

“Cu un nivel total de circa 1,6 milioane tone de carburanţi comercializaţi în cei 15 ani de activitate (peste 1,4 milioane în ultimii 10 ani), Rompetrol Moldova a început din 2005, odata cu deschiderea primei benzinării, crearea propriei reţele de distribuţie carburanţi. În perioada 2002-2004, compania s-a concentrat in extinderea activitatilor de whosale, de aprovizionare cu carburanţi a partenerilor locali.

Pe fondul preluarii în 2007 a Grupului Rompetrol (în prezent, KMG International) de către compania naţionala de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, subsidiara din Moldova a primit sprijinul necesar pentru o dezvoltare puternicş, de la 7 staţii în 2007 la 78 în prezent. Dintre acestea, 36 de benzinării sunt în regiunea capitalei Chişinău”, scrie în comunicatul companiei.

Rompetrol Moldova va termina acest an cu o cifră de afaceri de 200 de milioane de dolari, are peste 800 de angajaţi şi a contribuit la bugetul de stat cu peste 82,5 milioane de dolari în perioada 2010-2015.

Interesant este nu doar că Rompetrol a ajuns lider de piaţă, ci că acea piaţă depinde de România

În Republica Moldova erau, la finalul anului trecut  650 de benzinării, dintre 500 sunt aşa numitele benzinării „de lanţ”, operate de companiile pretroliere, nu de independent, potrivit datelor culese atunci de e-nergia.ro de la faţa locului.

Cu cele 77 de staţii pe care le operea atunci, Rompetrol nu era pe primul loc, ci pe al patrulea. Cea mai extinsă reţea este operată de ruşii de la Lukoil, care aveau atunci 102 staţii, urmată de Tirex, fosta companie de stat, acum privatizată, cu 86 de staţii, şi de o a altă companie petrolieră românească, OMV Petrom, care avea 80 de benzinării

Deşi are a patra reţea de distribuţie, totuşi Rompetrol a ajuns, primul furnizor de carburanţi. Explicaţia ţine de faptul că vânzările din staţii sunt dublate de cele din depozit, aşa numitul sistem de vânzări wholesale: doar pe retail compania are o cotă de 20% din piaţă, dar dacă se adună vânzările wholesale, ajunge la 40%. Rompetrol Moldova vinde practic şi altor jucători din piaţă carburanţii care sunt produşi la rafinăria Petromidia din România, ceea ce face compania cel mai mare jucător din Republica Moldova – la finalul anului trecut, Rompetrol era  în top trei al firmelor importatoare în Republica Moldova. Carburanţii sunt produşi la Petromidia, apoi ajung, pe Dunăre, în terminalul de la Giurgiuleşti (la confluenţa dintre Dunăre şi Prut) şi ulterior pe şosea până la depozitul Rompetrol din Republica Moldova.

Lukoil îşi alimentează reţeaua tot cu benzină şi motorină produse în România, la Petrotel Ploieşti, ceea ce face şi Petrom, cu carburanţi produşi la rafinăria Petrobrazi din Ploieşti, aşadar, mai mult sau mai puţin, jocurile sunt făcute pe piaţa din Moldova de aceleaşi firme ca şi în România. În Republica Moldova nu este nicio rafinărie.

Companiile petroliere vând aşadar în Moldova carburanţi aceeaşi calitate ca şi în România, şi care respectă standardul Euro 5, lucru obligatoriu în România, ca ţară membră a UE, dar nu şi în Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *