Electromontaj, unul dintre cei mai mari constructori de infrastructură energetică din România, a finalizat lucrările de modernizare și dezvoltare a infrastructurii energetice din cadrul Stației București Sud, a anunțat compania pe pagina sa de facebook.
Proiectul a reprezentat o etapă esențială în consolidarea rețelei electrice de transport și în creșterea capacității de alimentare pentru utilizatorii din zona Capitalei, arată firma.
“Am instalat două transformatoare de putere de 250 MVA și două transformatoare de servicii interne, împreună cu celulele aferente pe nivelurile de tensiune 400 kV și 110 kV.Am implementat un sistem modern de comandă, control, protecție și contorizare, iar noile unități le-am integrat complet în sistemul SCADA”, spun cei de la Electromontaj.
Impactul acestor lucrări:
– Creșterea calității serviciului de transport al energiei electrice
– Sporirea siguranței și redundanței în alimentarea consumatorilor
– Amplificarea puterii stațiilor de 110 kV și 10 kV, în contextul dezvoltării continue a capacităților energetice ale operatorilor din zona București
– Flexibilizarea schemei de funcționare a rețelei, pentru prevenirea congestiilor în caz de avarie sau în situații de creștere a producției centralelor eoliene
“Prin instalarea celor două transformatoare de 250 MVA 400/110/20 kV, am realizat atât creșterea capacității de transfer la nivelul Stației București Sud, cât și o legătură directă între rețeaua de 400 kV și cea de 110 kV, contribuind astfel la o operare mai stabilă și mai eficientă a întregului sistem energetic”, arată Electromontaj.
Transelectrica a lansat în sistemul electronic de achiziții publice proiectul “creșterea gradului de siguranță în alimentarea consumatorilor din zona de sud a Municipiului București racordați în stația 400/220/110/10 kV București Sud” în 2022.
Grupul Electromontaj este una dintre cele mai puternice structuri integrate din sectorul energetic din România și din regiune, cu o experiență de peste 75 de ani și un lanț operațional complet, de la proiectare și construcție, până la producția de echipamente și testare.
Proiectele dezvoltate de Grupul Electromontaj includ soluții tehnice de complexitate majoră, dedicate atât infrastructurii energetice a României, cât și piețelor internaționale – Finlanda, Cipru, Iordania, Polonia, Republica Moldova – compania având și un parteneriat strategic pe 10 ani cu operatorul Tennet în Olanda, fapt ce consolidează statutul său de partener esențial pentru tranziția energetică la scară regională și globală.
Grupul Electromontaj a raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 1 miliard de lei (circa 203 milioane de euro), marcând o creștere de aproape 15% față de anul anterior.






