Românii cu panouri fotovoltaice acasă, în sfărşit legalizaţi. Câţi bani primesc prosumatorii şi ce trebuie să mai ştie

Proiectul final al legii care modifică legislaţia în domeniul energiei regenerabile a fost într-un final trimis la vot final în Camera Deputaţilor. Micii producători casnici de energie electrică vor putea în sfârşit să îşi vândă energia pe care o produc acasă în exces faţă de consumul lor. Iată detaliile.

Consumatorii casnici de energie electrică ce au şi instalaţii mici de producţie care generează energie mai mult decât consumul propriu vor avea, după mai mulţi ani de discuţii, cadrul legal şi posibilitatea de a vinde în reţea electricitate. Într-un final, se pare că barierele în calea acestei mici afaceri, dezvoltată însă pe scară largă în vestul Europei, au fost ridicate.

Iată mai întâi definiţia din viitoarea lege:

„Prosumator – clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în cladirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară”.

Legiutorul a limitat însă pragul de deţinere de capacitate de generare de electricitate pe care prosumatorul trebuie să o aibă ca să poată vinde în acest mod surplusul de energie în reţea. Cumpărătorul este furnizorul.

„Prosumatorii care dețin unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă și livrată în rețeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE”, scrie în lege.

Preţul pe care îl primesc prosumatorii este, după lungi discuţii, cel de pe piaţa spot a energiei electrice, dar nu cel din momentul livrării, ci cel din anul anterior. Ca exemplu, preţul mediu ponderat de închidere al PZU în anul 2017 a fost de 227 de lei, deci se vor primi 22,7 bani pentru fiecare kWh injectat în reţea. Iată textul de lege:

Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice conform alin. (6), să achiziţioneze energia electrică produsă conform alin. (6), la un preț egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în Piața pentru Ziua Următoare în anul anterior.

Oamenii nu vor primi banii direct, ci se va face o regularizare, între banii plătiţi de ei pentru energia consumată din reţea şi ce trebuie să primească în urma injectării de energie în reţea. Furnizorii sunt obligaţi să le preia energia, iar distribuitorii sunt obligaţi să îi racordeze la reţea. Amintim că este necesar un smartmeter care să măsoare în dublu sens, atât energia activă cât şi pe cea reactivă. Iată ce scrie în lege:

În factura de energie electrică, prosumatorii prevăzuți la alin. (6) beneficiază din partea furnizorilor de energie electrică cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice de serviciul de regularizare între valoarea energiei electrice livrate și valoarea energiei electrice consumate din rețea.

Operatorii de distribuție de energie electrică sunt obligați să realizeze racordarea prosumatorilor prevăzuți la alin. (6) și a autorităților publice prevăzute la alin. (61) în conformitate cu reglementările specifice emise de ANRE în acest scop.

Şi, în final, a fost rezolvată de legiutor şi chestiunea autorizării şi taxării prosumatorilor. Dacă nu sunt înregistraţi ca PFA sau PFI nu trebuie să se autorizeze la ANAF şi nu trebuie să plătească vreo taxă pentru veniturile realizate din consumul şi vânzarea energiei electrice produse. Iată prevederile din lege:

„Prosumatorii, persoane fizice, prevăzuți la alin. (6), altele decât cele organizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, pot desfășura activitatea de comercializare a energiei electrice produse în unitățile de producere a energiei electrice pe care le dețin, fără înregistrarea și autorizarea funcționării acestora.”

„Prin derogare de la Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și de la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prosumatorii, persoane fizice, prevăzuți la alin. (6) și (63) sunt exceptați/scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale aferente cantității de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum și excedentul vândut furnizorilor.”

Legea mai trebuie votată de Camera Deputaţilor şi promulgată de preşedinte pentru a intra în vigoare.

9 Comments

  1. Ce documente sint necesare pt. Optinerea unei autorizați si montarea unui contor cudublu sens daca doresc să-mi montez panouri cu injectare in rețea ?multumesc.

  2. MA INTERESEAZA DACA ACESTE PANOURI SCCRARE DE GENUL ACESTA. ME POT PUNE SI LA BLOC SI CAT COSTA O LUCRARE DE GENUL ACESTA. MULTUMESC ANTICIPAT.

  3. Românii cu panouri fotovoltaice acasă, în sfărşit legalizaţi. Câţi bani primesc prosumatorii şi ce trebuie să mai ştie

  4. Bună ziua,Stimaţi domni ! Vă rog să-mi cominicaţi unde trebuie să mă adresez pt. a obţine aprobarea în vederea montării de panouri fotovoltaice cu ajutor de la stat.Menţionez că am casă la curte .

    Mulţumesc.
    Cu stimă, Alexandru Tănase
    Oraşul Corabia, Str. G.ral Cristian Tell. nr.41 bis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *