În termini nominali, în România se plătesc printre cele mai mici prețuri la energia electrică ce este consumată acasă. Lucurile se schimbă însă dacă introducem în comparație puterea de cumpărare.
Prețul energiei electrice plătit de populație în România, este, în termeni nominali, printre cele mai mici din Uniunea Europeană, dar despre acest lucru s-a mai spus. Totuși, reluăm comparațiile, folosind o statistică publicată de MEKH (echivalentul ungar al Autorității de Reglementare în Energie din România) pe baza datelor firmei de consultanță și cercetare de piață VaasaETT, din Finlanda cu prețurile din octombrie 2020.
Bucureștiul are al treilea cel mai mic preț la energie electrică din UE, de 12,16 eurocenți/kWh, mult sub media europeană de 18,38 eurocenți-date aferente lunii octombrie 2020, preț final cu toate tarifele și taxele incluse. Mai ieftin decât în capitala României este doar în Sofia (11,7 eurocenți), și în Ungaria (10,63 eurocenți). Cea mai scumpă electricitate, în termeni absoluți, o plătesc locuitorii capitalei Germaniei, Berlin- 32,02 eurocenți/kWh, deci de aproape trei ori mai mult decât bucureștenii.
De fiecare dată când se confruntă însă cu această comparație, consumatorii români aduc însă argumentul veniturilor: chiar dacă plătesc printre cele mai mici prețuri din Europa, românii spun că au salarii mici, și chiar există unele discursuri cum că de fapt am plăti cel mai mare preț din Europa.
De aceea, am ales să prezentăm și comparația prețurilor la energie electrică din punct de vedere al parității puterii de cumpărare standard (PPS – Purchase Power Parity), practic se evaluează paritatea puterii de cumpărare care exprimă echivalenţa între nivelul preţurilor exprimate în aceeaşi monedă din diferite ţări.
Ei bine, din acest punct de vedere lucrurile nu mai stau la fel de bine pentru România, dar nici așa de rău cum se tot spune. Din punct de vedere al comparației la PPS, capitala României este pe locul șase în clasamentul celor mai mari prețuri la energia electrică pentru casnici din Europa. Datele lunii octombrie arată că înaintea noastră sunt, printre altele, Varșovia (este pe primul loc, deci în capitala Poloniei factura la electricitate este cel mai “problematic” de plătit din Europa), Praga, Berlin, Lisabona și chiar o capitală nordică – Copenhaga, dar capitala Danemarcei este un caz special – taxele sunt foarte mari, de aproximativ 41% din prețul final plătit de populație – de trei ori mai mult decât media europeană
Puteți vedea aici comparația prețurilor la PPS
În România urmează liberalizarea
Prețurile la electricitatea livrată consumatorilor casnici sunt în continuare reglementate de stat (pentru majoritatea consumatorilor), dar nu vor mai fi începând cu 1 ianuarie 2021, moment în care piața se va liberaliza și fiecare consumator casnic care primește acum energie la preț reglementat de stat va trebui să aleagă o nouă ofertă, concurențială, fie de la alt furnizor, fie de la același furnizor. În momentul de față, nu există prețuri concurențiale mai bune decât cele reglementate.