Românii ar putea profita de descoperirile de gaze din Turcia, care vor creşte competiţia în regiune – Răzvan Nicolescu

Românii ar putea beneficia de descoperirile de gaze din Turcia, care vor creşte competiţia în regiune şi vor determina realizarea unei infrastructuri pe care ar putea să o folosească şi ţara noastră, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Răzvan Nicolescu, senior expert în sectorul energetic al companiei de consultanţă Deloitte şi fost ministru al Energiei.

Vineri, Turcia a anunţat descoperirea unor zăcăminte evaluate la 320 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră, în apropierea perimetrului Neptun Deep din apele teritoriale româneşti.

„Pe plan regional, aceste descoperiri înseamnă posibilitatea de a avea mai multe surse de gaz începând, probabil cu 2025. Sunt reţinut în legătură cu şansele de realizare ale obiectivului vecinilor noştri de a avea producţie în 2023. Această descoperire ar putea fi un lucru benefic pentru consumatorii din regiune şi problematic pentru companiile şi ţările care produc sau vor să o facă”, a spus Nicolescu.

În ceea ce priveşte implicaţiile pentru România, specialistul Deloitte a arătat că noile descoperiri reprezintă un lucru bun pentru consumatori şi riscuri şi competiţie mai mare pentru producători.

„Problema României nu este însă descoperirea vecinilor şi aliaţilor noştri turci, ci lipsa de strategie şi de acţiune în legătură cu ce vrem noi să facem”, a punctat Nicolescu.

Întrebat dacă noile descoperiri reduc şansele de realizare a proiectului Neptun Deep, el a răspuns: „Da şi nu. Va fi mai multă competiţie dar şi şansă de a folosi o infrastructură construită de vecinii noştri. E vorba de un principiu al eficienţei economice. Nu prea are rost să construieşti două autostrăzi de la Constanţa la Bucureşti în paralel. Ar putea fi şi invers, adică vecinii turci să folosească infrastructură noastră. Noi însă am blocat investiţiile, renunţând singuri la avantajul de a fi mai avansaţi. Ei par foarte entuziaşti. Vom vedea ce se va întâmplă. Cred că e bine să discutăm cu ei şi să încercăm să colaborăm în beneficiul nostru şi al lor”.

Pentru Turcia, este o veste bună, în condiţiile în care economia, moneda şi mediul lor politic aveau nevoie de astfel de veşti.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că ţara a descoperit cele mai mari depozite de gaze naturale din istoria sa, un câmp din Marea Neagră care ar conţine 320 de miliarde metri cubi de gaze naturale, adăugând că există o posibilitate ridicată să fie descoperite şi alte resurse în aceeaşi zonă, transmite Reuters.

„Vreau să vă împărtăşesc o veste bună. Turcia a descoperit în Marea Neagră cele mai mari depozite de gaze naturale din istoria sa”, a spus Erdogan, adăugând că Turcia intenţionează să înceapă să utilizeze aceste resurse în 2023 şi să devină un exportator net de energie.

În ultimii ani, Turcia a cumpărat trei nave de foraj maritim şi a extins în mod semnificativ operaţiunile de explorare energetică în Marea Neagră şi în apele disputate din estul Mediteranei. Autorităţile de la Ankara sunt interesate să găsească rezerve energetice semnificative care să permită Turciei să îşi reducă importurile din Iran, Irak şi Rusia.

Perimetrul Tuna-1 este amplasat aproximativ 150 de kilometri de coasta Turciei, la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei şi aproape de blocul Neptun din România, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii.

În perimetrul Neptun, ExxonMobil şi OMV Petrom au descoperit zăcăminte de gaze evaluate la 42-84 de miliarde de metri cubi, însă companiile nu au luat încă decizia finală de investiţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *