România va cere Comisiei Europene prelungirea din 2021 până în 2024 a termenului până la care termocentralele pe cărbune se pot conforma noilor cerinţe europene de mediu, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan. Directorul Complexului Energetic Oltenia, care grupeaza cele mai mari grupuri termo pe cărbune din România, atenţiona că, dacă nu poate fi prelungit termenul, va fi obligat să închisă trei sferturi din capacitatea instalată.
‘Comisia Europeană a adoptat noile BAT-uri (best available techniques – cele mai bune tehnici disponibile n.r) privind limitele de noxe care sunt mult mai restrictive. Conform noilor cerinţe, este nevoie de un complex de măsuri, atât tehnice, cât şi la nivel investiţional. Tehnic înseamnă măsuri primare, înseamnă opriri de grupuri energetice, care pentru termocentralele din Oltenia ar fi de minimum şase luni, şi atunci trebuie făcută o eşalonare, un grafic de oprire pe fiecare capacitate, corelat cu asigurarea operării celorlalte grupuri privind siguranţa sistemului energetic, respectiv asigurarea cash-flow-lui pentru companie’, a arătat oficialul ministerial, prezent la Thermal Energy Forum.
Potrivit lui Vişan, Ministerul Energiei a demarat un studiu din care să reiasă necesarul de investiţii pentru conformarea la noile cerinţe de mediu.
‘Investiţional, aceasta înseamnă un efort foarte mare şi am demarat achiziţia unui studiu care să ne dea aceste dimensiuni. Am cerut Ministerului Mediului şi Ministerului de Externe să ne ducem să cerem o derogare, o prelungire din 2021 până în 2024 ca să ne conformăm’, a adăugat Vişan.
În urmă cu o săptămână, într-un interviu pentru AGERPRES, ministrul de resort, Anton Anton, a declarat că va prezenta Comisiei Europene, cu argumente, faptul că România nu se poate conforma în termenul impus de Bruxelles privind emisiile centralelor pe cărbune.
‘Eu nu cer derogări. Eu nu mă duc la Comisia Europeană să cer derogări. Eu mă duc şi spun: ăsta e planul meu şi asta pot eu să fac, asta nu înseamnă derogare, asta înseamnă că mă duc cu nişte studii, documentat, şi spun asta pot să fac. Pe mine mă deranjează că toată lumea are senzaţia că mergem la Comisia Europeană şi ne rugăm de ei. Nu, nu! Suntem membri în Uniunea Europeană cu aceleaşi drepturi pe care le are toată lumea şi membri raţionali şi, cum să vă spun, responsabili. Nu suntem aşa, acolo, de formă şi de umplutură’, a afirmat ministrul.
În luna iulie 2017, Sorin Boza, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, preciza că noile standarde europene de mediu ar însemna închiderea tuturor termocentralelor pe cărbune din România.
‘Acest pachet (de directive europene – n. r.) prevede reducerea emisiilor la 550 grame de dioxid de carbon pe kWh produs. Astăzi, Complexul Energetic Oltenia şi producătorii pe lignit au undeva la 940 de grame. Însă trebuie să ştim toţi că, dacă mâine am construi o centrală nouă pe lignit, n-ar putea să producă sub 700 de grame. Tehnic, este imposibil. Este important să înţelegem de ce 550 şi nu 750. Ne limitează tehnic’, a arătat Boza.
Acum câteva zile, Boza declara că va merge pe 27 februarie la Bruxelles, unde se va întâlni cu comisarul european Miguel Arias Cañete, responsabil pentru politici climatice și energie, căruia îi va cere o derogare pentru patru ani a obligaţiei complexului energetic de a se supune noilor norme de mediu impuse de Comisie. „O să cer o derogare până în 2025. Bani am găsi să ne conformăm, dar nu este suficient timp”, ne-a declarat Boza.
Problema principală este, spune Boza, timpul este mult prea scurt pentru a respecta noile norme, chiar dacă investiţiile sunt costisitoare.
„Am plătit deja peste un miliard de euro pentru programele de conformare. Mai avem doar la două grupuri, şi respectăm programul pentru 2020. Acum noul termen este 2021 pentru noul program. Ne trebuie timp, că bani mai găsim”, ne-a spus Boza, explicând de ce e nevoie de o extindere a perioadei până în anul 2025. ”
„Nu am timp fizic să fac noile investiţii. Ca să mă înscriu în noile valori, trebuie să fac modificări fizice la cazan. Sunt de schimbat 84 de arzătoare, iar un singur arzător nou se produce în patru ani. Voi fi obligat să opresc grupurile şi voi merge cu doar 750 MW” a explicat Boza. Puterea instalată a termocentralelor CEO este de circa 3.200 MW.