România va cere Comisiei Europene să prelungească cu doi ani termenul de închidere a termocentralelor pe cărbune din Oltenia

România va solicita Comisiei Europene amânarea termenului de închidere a termoceentralelor pe lignit din Oltenia, a declart în conferință de presă ministrul Energiei, Sebastian Buduja. El a admis totuși că sunt puține șanse de reușită.

“Tragem nădejde că vom avea înțelegerea Comisiei ca, pentru o perioadă de timp, să folosim grupurile pe cărbune și după 1 ianuarie 2026”, a declarat Burduja, care a spus că detaliile despre capacitatea care ar putea fi menținută în funcțiune în centralele Complexului Energetic Oltenia se vor afla după ce Transelectrica va face un studiu de adecvanță al sistemului energetic național, care va fi gata anul următor. “Avem timp până la 1 ianuarie 2026, iar în baza studiului de adecvanță de anul viitor vom avea aceste cifre și vom ști de cât e nevoie”.

Înrebat cât timp ar mai putea funcționa din grupurile de cărbune după 2026, ministrul a evitat un răspuns clar, spunând că vot fi negocieri cu Comisia, dar a dat de de înțeles că România ar mai putea cere un interval de timp suplimentar de doi ani, pe motivul că acesta este intervalul de timp, “un an și jumătate-doi” cu care sunt întârziate proiectele energtice noi ale Complexului Energetic Oltenia.

Buduja este conștient însă că demersul României ar putea să nu aibă succes la nivelul Comisiei – “întâmpinăm o rezistență foarte mare în aceste negocieri”, asta pentru că planul de restructurare al CE Oltenia și, implicit de renunțare la utilizarea cărbunelui în producția de energie electrică a mai fost renegociat încă o dată. Pe de altă parte, România a primit deja banii pe baza jalonului din PNRR prin care și-a asumat închiderea cărbunelui, a mai spus miniustrul, care a subliniat încă o dată dificultatea renegocierii unui capitol pentru care Ronânia a încasat deja banii.

Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Oltenia, aprobat de Comisia Europeană, prevede că, până în 2026, trebuie să se închidă treptat toate capacitățile energetice pe ligni, urmând ca, tot atunci, să devină  operaționale noile centrale pe gaze de la Turceni și Ișalnița, cu capacitate totală de 1.325 MW.

De la finalul anului 2020, au fost retrase din exploatare Blocul 8 al termocentralei Ișalnița, Blocul 3 de la Turceni si a fost externalizată centrala electrică de termoficare Craiova II. În total 945 MW pe cărbune au fost scoși din exploatare, respectiv externalizați.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *