România va cere Bruxelles-ului să țină cont de particularitățile țării când decide asupra reducerii emisiilor de metan. “Ne va costa peste un miliard de euro, vom fi cei mai afectați”

România va solicita Comisei Europene modificarea regulmentului referitor la emisiile de gaz metan, care ar aduce țării noastre cele mai mari costuri dintre toate statele Uniunii Euopene, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

“Discutăm despre o propunere de regulament în ceea ce privețte emisiile de metan, pentru că, așa cum au arătat și Federațiile din România (Fedearația Națională de Petrol și Gaze – n.red.), România este într-o poziție specială. Vom avea de departe cel mai mare cost dintre toate statele europene, de peste un miliard de euro, care va fi resimțit de industrie, și nu nu vrem să fie resimțit nici de industrie nici de consumatori”, a declarat Burduja la deschiderea Romanian International Gas Conferecnce (RIGC 2023), care are loc zilele acestea la București.

“Vom discuta cu toate statele membre și cu toți actorii instituționali. Ne vom lupta ca versiunea finală de regulament să țină cont de aceste particularități ale României, cănu poți să cartografiezi și să moniorizezi peste 60.000 de sonde fără să transferi acest cost în competitivitatea economiei românești și în buzunarele românilor”, a explicat Burduja.

Producătorii de hidrocarburi din România au emis, în 2019, o cantitate estimată de 120 de kilotone de metan, ceea ce înseamnă o pierdere financiară de aproximativ 90 de milioane de euro, arată noile date ale unui studiu ştiinţific coordonat de Observatorul Internaţional de Emisii de Metan al UNEP (United Nations Environment Programme) Universitatea din Utrecht şi Environmental Defense Fund, citate de organizaţia de mediu 2Celsius la începutul lunii octombrie.

„Rezultatele acestui studiu sunt dovada clară că România trebuie să facă tranziţia pentru a încorpora următorul nivel metodologic de raportare a datelor privind emisiile de metan din sectorul energetic. În momentul de faţă, raportările nu conţin măsurători directe, doar estimări generale. O raportare adecvată a acestor emisii, laolaltă cu programe de detectare a scurgerilor şi reparaţii şi reducerea ventilării la faclă, ne va ajuta şi să profităm de beneficiile pe care le putem obţine prin reducerea emisiilor, precum dependenţa mai mică de importuri de gaze fosile”, a declarat Mihai Stoica, directorul executiv al 2Celsius.

Conform raportului, este posibil ca inventarul naţional să fi subestimat emisiile de metan cu cel puţin 2,5 ori în anul analizat. „Metanul irosit – principala componentă a gazului natural – echivalează cu o pierdere financiară de aproximativ 90 de milioane de euro şi ar fi putut alimenta aproximativ un milion de locuinţe timp de un an întreg”, notează sursa citată.

Luna trecută, Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a lansat în sistemul electronic de achiziții publice o consultare de piață pentru a primi consulanță în scopul reducerii emisiilor de metan. “Servicii de consultanta pentru alinierea la cerintele reglementarilor UE cu privire la reducerea emisiilor de metan in sectorul energetic”. Așa se numește consultarea de piață lansată de Romgaz în sistemul electronic de achiziții publice în 19 octombrie. Compania așteaptă răspunsuri de la consultanții interesați până la 3 noiembrie.

“Se doreste dezvoltarea si implementarea unui plan strategic si operational pentru gestionarea emisiilor de metan. Stabilirea parametrilor unui sistem de monitorizare, detectare, eliminare si raportare eficient si conform cu cerintele legislative europene privind reducerea emisiilor de metan si ale parteneriatului OGMP 2.0. Dezvoltarea competentelor interne ale Structurii specializate/Echipei de proiect responsabile pentru Reducerea Emisiilor de Metan (REM) din cadrul S.N.G.N. Romgaz S.A., in gestionarea si raportarea emisiilor de metan”, se mai arată în descrierea anunțului Romgaz.

Asociația Emergia Inteligemtă a realizat o cercetare asupra impactului pe care îl are propunerea de regulament a UE de reducere a emisiilor de metan asupa României pe care o puteți citi AICI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *