Cota de energie regenerabilă ce poate fi atinsă de România în 2030 este de circa 26-27%, mult sub nivelul de 32%, iar Comisia Europeană ar putea recomanda României modificarea strategiei energetice, abia elaborate, spun oficialii Organizației Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile (PATRES).
„În urma unei analize proprii, PATRES concluzionează că proiectele și capacitățile de energie regenerabilă propuse în proiectul de Strategie Energetică vor asigura atingerea de către România, în anul 2030, a unei cote de energie regenerabilă de circa 26-27%, mult sub nivelul de 32% stabilit pentru întreaga Uniune Europeană. Targetul de 32% trebuie respectat de țara noastră. Cum se va proceda? Nu-i ușor să modificăm ținta în strategie, trebuiesc refăcute toate calculele legat de contribuția pe cele 4 categorii: nuclear, cărbune, regenerabile, hidrocarburi”, a declarat Viorel Lefter, președintele PATRES, la Conferința anuală a publicaţiei de specialitate InvesTenergy.
În opinia reprezentanților PATRES, Comisia Europeană va recomanda României, cel mai probabil, revizuirea Strategiei, cât și a Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC) în așa fel încât să se obțină o cotă de cel puțin 32%.
Citeşte şi:
Ministerul Energiei: regenerabilele au fost reduse în strategia energetică din „eroare”, estimarea este tot de 4.300 MW eolieni şi 3.100 MW fotovoltaici până în 2030
Președintele PATRES a vorbit la conferinţă despre exemple din alte țări.
„Franța pregătește șase proiecte eoliene amplasate în regiunea Bretaniei. Planul va crea 7000 de locuri de muncă, va investi aproximativ 25 de miliarde de euro, prețul energiei electrice urmând să scadă cu 30% pentru consumatori”, a opinat Lefter.
Spania plănuiește să folosească doar energie regenerabilă din 2050. Va instala, anual, cel puțin 3000 MW de capacitate de energie eoliană și solară, în următorii 10 ani. Va fi interzisă acordarea de noi licențe pentru exploatarea de combustibil fosil, exploatarea hidrocarburilor și a puțurilor de fracturare. În Germania, potrivit obiectivelor stabilite de Guvern, 80% din consumul de energie ar trebui să provină din surse regenerabile până în 2050.
„Un punct important în noua directivă europeană este reducerea facturilor de energie și dreptul de a fi producător pentru autoconsum. Statele membre vor trebui să asigure dreptul cetățenilor de a produce energie regenerabilă pentru propriul consum, dar și de a stoca și vinde energia nefolosită. Pentru a atinge ținte mai ambițioase trebuie co-interesată populația, lucru care poate fi făcut prin integrarea masivă a prosumatorilor”, a mai spus Lefter.
La atingerea cotei de 32% in anul 2030, sau in orice an chiar nu are importanta, functionarea in conditii de siguranta a SEN o va da cumva importul de energie electrica ?Ne pot spune acesti specialisti si cine va plati costul MWh pentru acest procent de 32% ? Parca un grup de la CNE trebuie oprit pentru retehnologizari, carbunele este in cadere libera datorita nerealizarii conditiilor de mediu, gazul din Marea Neagra inca nu stim cand va intra in exploatare comerciala si daca va fi sau nu al Romaniei,hidro sta pe ce da cel de sus si oricum nivelul de investitii este foarte mare si oricum mai rentabile decat in regenerabile , avand in vedere cele mentionate vom asigura functionarea in conditii de siguranta a SEN cu regenerabile ?daca nu vor mai fi date certificate verzi cam cate regenerabile devin eficiente din pdv tehnico-economic de pus in functiune?Este intradevar posibil ce vrea UE cu procentul de regenerabile, dar pentru asta trebuie vointa politica si regandita reorganizarea sectorului de productie a energiei electrice si termice prin realizarea unor societati compatibile ca si costuri si care vor forma o piata concurentiala a enegiei elctrice, in asa fel incat acest procent sa devina suportabil financiar si fezabil de a fi realizat. E intreb si eu la pensie,asa cum fac si cei cu regenerabile, sa mai treaca timpul ,ca sunt constient ca nu va raspunde nimeni.Energia electrica la ora actuala e inteleasa prin priza si butonul de aprins lumina din casa.