România trebuie să modifice legile pe gaze în mai puțin de o lună, altfel va plăti amenzi de sute de mii de euro pe zi

Autoritățile române trebuie să modifice legislația referitoare la piața gazelor naurale  sau măcar să arate Comisiei Europene draftul noilor propuneri legislative până la cel târziu 26 septembrie, în caz contrar urmând să ajungă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, au declarat reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE),  la o întâlnire cu presa.

“Comisia Europeană a trimis deja un aviz motivat, nu se mai poartă nicio corespondență, avem termenul de 27 septembrie până la care România poate ajunge la Curtea de Justiție. Până pe 26 sepetmbrie, Comisia așteaptă o nouă legislație promulgată sau un proiect concret prin care se modifică legislația, în funcție de care poate acorda o prelungire de 90 de zile”, a declarat vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy Bege.

Obiectul infringementului îl constituie prevederea din legislația românească referitoare la alocarea cu prioritate a gazelor din producția internă pentru consumul populației, care încalcă prevederile europene. Ea apare în celebra OUG 114/2018, dar și în OUG 19/2019, care o modifică. Ulterior, ANRE a elaborat metodologiile prin care gazele exrase de Petrom și Romgaz din țară se vând, la prețul fixat de 68 de lei/MWh, furnizorilor pentru acoperirea integrală a consumului casnicilor și a producătorilor de energie termică pentru populație.

Oficialii ANRE au spus că legislația poate fi schimbată atât de Parlament, cât și de Guvern și au avertizat că, dacă nu se va face și România ajunge la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, riscăm să plătim amenzi care se pot ridica la “sute de mii de euro pe zi”.

Acum câteva zile, Comisia de Industrii și Servicii a abrogate art. 61 din OUG 114, care se referă, printre altele, și la această alocare, dar ea este doar comisie de aviz. În aceeași zi, la Comisia de Buget, care era una de raport, discutarea acestei abrogări, fără de care nu se poate merge în planul Parlamentului, a fost amanita.

În plus, pe lângă abrogarea articolului respective din OUG 114, este necesară și modificarea/abrogarea OUG 19/2019, care a modificat-o, și conține și ea prevederile referitoare la prețurile la gaze și la alocări.

De altfel, oficialii ANRE au opinat că Parlamentul ar trebui să discute pe marginea modificării, la pachet, a ambelor Ordonanțe. “Ar fi bine să se discute ambele, pentru că altfel pot apărea confuzii”, a spus președintele ANRE, Dumitru Chiriță, iar Bege a spus clar că, deși se abrogă acel articol din OUG 114, OUG 19 rămâne în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *