România şi Serbia încearcă să stingă amiabil diferendul Porţile de Fier, o afacere istorică din care avem de primit 174 de miloane de euro

România şi Serbia nu au ajuns încă la arbitraj internaţional în chestiunea lucrărilor de la Porţile de Fier, plătite de români, dar nefăcute de sârbi. Reprezentanţi ai celor două state au început noi negocieri.

“Miercuri, 20 septembrie a.c., o delegaţie Hidroelectrica condusă de dl Bogdan Badea, Preşedintele  Directoratului, s-a deplasat la Centrala Hidroelectrică Porţile de Fier I pentru a se întâlni cu delegaţia Elektropriveda Srbije (societate căreia îi aparţine Djerdap I, partea sârbă a Centralei Porţile de Fier), condusă de domnul Milorad Grcici, Directorul General al companiei sârbe”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

“Şedinţa de lucru face parte din efortul comun româno-sârb, în sensul rezolvării diferendului cu privire la îndeplinirea obligaţiilor de efectuare de lucrări de reparaţii şi înlocuiri de echipamente în contra-partidă cu livrarea de energie. Pe ordinea de zi au fost incluse, de asemenea, probleme tehnice vizând activităţi curente şi proiecte comune ale celor două companii energetice care gestionează amenajarea de la Porţile de Fier”, se mai arată în comunicat.

Discuţiile de astăzi vin ca urmare a întâlnirii din data de 19 august 2017, dintre Ministrul român al energiei, dl Toma Petcu împreună cu dl Aleksander Antici, Ministrul energiei sârb, ocazie cu care a fost subliniată necesitatea identificării tuturor soluţiilor pentru restabilirea condiţiilor de colaborare fireşti, precum şi direcţia negocierilor.

Vrem ca această întâlnire între cele două companii să fie una tehnică. Aşa cum au stabilit cei doi miniştri, vom identifica etapele care să ne permită să intrăm în normalitate. Noi, întotdeauna când ne referim la sârbi, vorbim despre „partenerii sârbi”. Îmi doresc o discuţie între ingineri şi nu una între avocaţi. Sunt convins că vom obține rezultate foarte bune” – a declarat Bogdan Badea, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica în deschiderea întâlnirii de lucru, în comunicat

“La rândul său, domnul Milorad Grcici, directorul general al Elektropriveda Srbbije, a dat asigurări că partea sârbă este deschisă dialogului, manifestându-şi interesul pentru identificarea de soluţii”, mai spune Hidroelectrica

O problemă istorică

România şi fosta Iugoslavie au semnat, în anii 60 o Convenţie prin care cele două state îşi asumau să împartă în mod egal cheltuielile legate de construcţia şi operarea centralei de la Porţile de Fier. Ulterior, în anul 1995, după căderea comunismului, Hidroelectrica şi compania omologă din Serbia au perfectat o înţelegere prin care România urma să plătească, în energie livrată părţii sârbe, jumătate din lucrările pe care partea sârbă trebuia să le facă pentru lucrările de pe teritoriul ei, mai precis la barajul de retenţie de la Gurile Nerei. Potrivit lui Remus Borza, administrator judiciar al Hidroelectrica, a fost dispus un control la Porţile de Fier pe această temă, sârbii, deşi au primit energia, în firecare an, de la partea română, nu au făcut lucrările pe care şi le-au asumat prin contract. Hidroelectrica a livat, din 1995 până în 2012, o cantitate de 138 GWh de energie electrică pe an părţii sârbe. Valoarea totală se ridică la circa 73 de milioane de euro, după cum ne-a spus Borza, dar sârbii nu at fi făcut nimic.

Ulterior, în anul 2004, când partea română a făcut modernizări, Hidroelectrica a fost de acord să predea, la cheie, sârbilor, două grupuri noi, de 27 MW fiecare, în zona Gogoşu, dacă sârbii cresc cota de retenţie de la Gura Nerei de la nivelul de 68 la 71 şi cu condiţia ca partea română să nu mai facă acele plăţi, în energie. Borza spune că valoarea celor două grupuri ar fi de 101 milioane de euro, şi, cum sârbii nu ar fi făcut în continuare nimic, datoria către partea română se ridică acum la 174 de milioane de euro.

Ca atare, în anul 2012, Hidroelectrica a sistat plata, sârbii au considerat acordul încălcat şi au uzinat mai multă apă decât le dădea voie convenţia, ceea ce, potrivit lui Borza, a produs prejudicii suplimentare.

Potrivit unor informaţii publicate de Profit.ro în toamna anului trecut, oficialii români au constatat că posibilitățile de rezolvare a litigiului prin intermediul Comisiei mixte româno-sârbe, care se întrunește periodic pentru a discuta aspectele cooperării de la Porțile de Fier, s-au epuizat, iar România ar urma să se adreseze unei curţi de arbitraj pentru a solutiona problema.

După cum reiese din comunicatul de astăzi, se pare că România încă evită această soluţie radicală şi negociază cu partea sârbă.

“Discuţiile, purtate într-o atmosferă destinsă, s-au concentrat pe colaborarea dintre părţi. Au fost examinate soluţiile tehnice de efectuare a unor lucrări la Porţile de Fier şi modalităţilor de realizare efectivă a acestora. Astfel, printre temele principale dezbătute de specialişti s-au aflat pregătirile comune pentru iarna 2017-2018, precum şi necesitatea efectuării de lucrări în parteneriat la disipatorul de energie, componentă a cărei funcţie este aceea de a micşora ritmul de uzură al bazei barajului. Cu această ocazie a fost stabilită şi componenţa echipelor mixte româno-sârbe care să identifice soluţiile optime şi s-au dat termene clare de îndeplinire a sarcinilor din proiect”. Aceasta este ultima frază din comunicatul Hidroelectrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *