România poate primi 4,4 miliarde euro prin Fondul de Tranziție Justă, mult mai mult decât sumele vehiculate până acum

Comisarului European pentru Energie, Kadri Simson, care a anunțat o creștere a fondului de tranziție pentru atingerea obiectivului de neutralitate climatică, inclusiv pentru România. Țara noastră va primi 4,4 miliarde de euro prin Fondul de Tranziție Justă, un mecanism destinat susținerii zonelor afectate de tranziția energetică.

”Vom sprijini sectoarele și regiunile cele mai afectate de tranziție. Regiunile carbonifere, cum sunt cele din România, sunt un exemplu. Propunerea are în vedere creșterea fondului de tranziție de la 7,5 miliarde de euro, la 40 de miliarde de euro. Concret, pentru România, este o creștere importantă de la cele 700 de milioane de euro, la peste 4,4 miliarde de euro. Aceasta este a treia cea mai mare alocare din acest fond și îi va sprijini pe muncitorii vulnerabili din România, creând noi oportunități economice pentru IMM-uri și start-up-uri”, a declarat Kadri Simson, la o conferință online referitoare la tranziția energetică organizată de Asociația Companiilor de Utilități (ACUE).

De asemenea, comisarul a salutat eforturile și inițiativele României ancorate în Green Deal.

”În domeniul surselor de energie regenerabilă, România are un istoric excelent. Până în 2017, ați depășit ținta de 24% energie din surse regenerabile. Și sunteți pe drumul cel bun pentru îndeplinirea obiectivului stabilit pentru 2020. Este o oportunitate uriașă de investiții pentru România”, a mai spus  Kadri Simson.Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a vorbit la aceeași conferință despre modul în care România poate face trecerea de la cărbune la energie verde.

”România trebuie să înceapă să construiască noi unități de producere a energiei electrice. Nu putem sări direct de la cărbune la regenerabile. Ne trebuie o tranziție și această tranziție poate fi prin gazul natural. Și vreau să-i mulțumesc doamnei Comisar European pentru Energie, doamnei Kadri Simson pentru sprijinul de care a dat dovadă.

În paralel cu trecerea de la cărbune la gaz trebuie să ne ocupăm și de regenerabile. Trebuie să găsim forme noi. Solarul și vântul în offshore sunt unele dintre ele, dar avem un potențial enorm de explorat în Marea Neagră.

Avem energie nucleară, avem Unitatea 1 și 2 de la Cernavodă, ne dorim să construim Unitatea 3 și 4. Ne dorim ca energia nucleară să fie susținută de toate statele din UE. Ne dorim o energie nucleară care să respecte standarde ridicate de siguranță.

Dorim siguranță pentru cetățenii noștri, dorim prețuri competitive pentru cetățenii noștri, români și europeni. Dorim interconectare mai mare între România și toate statele UE, dorim interconectare la nivelul transportului gazelor naturale, la nivelul transportului energiei electrice, dorim o piață europeană unită”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *