România poate avea cel mai mic preţ la energia electrică, însă pentru a atinge acest deziderat este nevoie de o nouă strategie energetică, a declarat, marţi, Dan Gheorghiu, vicepreşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), într-o conferinţă online, citat de Agerpres.
El a amintit că ultima strategie energetică a ţării a fost aprobată în urmă cu 14 ani, în anul 2007, iar realităţile de acum sunt evident altele.
„Oficial, noi încă suntem ancoraţi în anul 2007, la acea strategie energetică aprobată atunci, iar noi, cei care suntem de o viaţă în sectorul energetic, trebuie să venim cu propuneri care să însemne într-adevăr o strategie”, a arătat Gheorghiu.
Reprezentantul CME a precizat că este bună ideea Guvernului de a aproba o strategie energetică pe care să o trimită ulterior spre aprobare Parlamentului.
„Dacă va fi transformată în lege şi devenită o strategie transpartinică, va fi un punct câştigat. De aceea trebuie să ne batem în momentul de faţă să alegem cea mai bună soluţie pentru perioada de tranziţie, astfel încât România să se poată lăuda cu ceea ce Ungaria s-a lăudat acum două zile: cea mai ieftină energie electrică. Pentru foarte multă lume, acest lucru este suprinzător, dar iată că vecinii au reuşit printr-o o politică coerentă şi corelată să ajungă la acest deziderat”, a susţinut Gheorghiu.
El a subliniat că momentul acesta de decizie este foarte important.
„Dacă nici acum nu vom lua nicio decizie, chiar şi pentru perioada de tranziţie, atunci într-adevăr vom avea de suferit, nu doar pentru că nu vom şti să producem la calitatea şi cantitatea necesară, dar şi la preţuri suportabile pentru consumatori, atât populaţie, cât şi industrie”, a mai spus Gheorghiu.