România își propune încurajarea prosumatorilor, în 2030, panourile de pe acoperișuri vor genera 2,5 TWh de electricitate-PNIESC

Planul Național Integrat Energie-Mediu (PNIESC) revizuit, care va fi trimis de România Comisiei Europene presupune angajamente care, în final, vor crește rolul prosumatorilor pe piața de energie. Există și o estimare a creșterii de electricitate care are ca sursă panourile fotovoltaice de pe acoperișuri, în următorii zece ani.

În ciuda lentorii cu care se desfășoară progranul AFM, de subvenționare a persoanelor fizice care intenționează să monteze acasă instalații fotovoltaice, și a unor piedici din partea unor firme de distribuție, semnalate destul de des, la nivel declarativ micii producători de energie electrică vor fi susținuți și se vor dezvolta, potrivit ideilor din PNIESC.

Astfel, pe baza țintelor asumate de România și chiar a obligațiilor pe care țara noastră le are deja prin legi, se estimează că, în 2030, consumul național de energie electrică având ca sursă panourile fotovoltaice de pe acoperișuri va fi de 2,5 TWh.

Iată capitolul relevant din PNIESC:

Creșterea SRE-E în sectorul rezidențial și încurajarea dezvoltării prosumatorilor

“O serie de politici și măsuri detaliate sunt cuprinse în proiectul de Strategie de renovare pe termen lung (SRTL) până în 2050, inițiată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). Proiectul de SRTL vizează reabilitarea și renovarea clădirilor publice, rezidențiale, comerciale. În cadrul acestui proiect de strategie sunt prevăzute, de asemenea, măsuri de creștere a utilizării energiei din SRE, produsă in-situ sau în apropiere, pentru tipurile de clădiri care fac obiectul SRTL: este estimat că în scenariul optim de renovare (scenariul 2), cantitatea de energie din SRE va ajunge, până în anul 2030, la aproximativ 0.22 Mtep. Acest scenariu prevede un necesar investițional pentru instalarea de soluții SRE de 2,94 miliarde EUR în perioada 2021-2030.

Conform scenariului menționat din Proiectul SRTL, măsurile prevăzute în cadrul acestui document implică o creștere a consumului de energie din capacități solare pe acoperișuri cu 2,5 TWh până în anul 2030, reprezentând 46,3% din creșterea totală prevăzută la nivelul anului 2030 de producție a energiei electrice din capacități solare. Acestor măsuri li se adaugă și cele prevăzute în proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, inițiat de MLPDA, conform căruia se impune obligația pentru clădirile noi de a-și asigura, de la 1 ianuarie 2021, 30% din consum de energie din resurse regenerabile produse in-situ sau în apropiere”.

Încurajarea prosumatorilor este trecută explicit în PNIESC.

“În acest sens, România își propune încurajarea prosumatorilor, atât casnici, cât și industriali și agricoli, concomitent cu dezvoltarea rețelelor și a contoarelor inteligente. De asemenea, este importantă și integrarea sistemelor de producție distribuită și a prosumatorilor în sistemul electroenergetic. În România se estimează că, în următorii ani, capacitățile fotovoltaice urmează să fie dezvoltate atât sub forma unor parcuri solare de capacitate medie, realizate pe terenuri degradate sau slab productive, cât şi sub forma unor capacități mici, dispersate, realizate de către consumatorii de energie care pot să facă tranziția către prosumator”, se arată în document

3 Comments

  1. Romania in propune la nivel declarativ aceste lucruri, in realitate societatile de distributie se opun cu orice pret tuturor celor care vor sa devina prosumatori si impun conditii aberante in ATR-uri.
    In cazul meu, SDEE Transilvania Nord mi-a solicitat abuziv sa dublez toate protectiile invertorului, am contestat ATR-ul si intr-un final am o decizie ANRE care ii obliga sa inlature toate acele solicitari abuzive si sa reexamineze documentatia depusa.
    SDEE Transilvania Nord refuza in continuare sa aplice decizia ANRE iar termenul de 10 zile pentru emiterea noului ATR, fara protectii, a expirat.

  2. Declaratii, declaratii, declaratiii !
    Noianul asta de proiecte ce tot apar, ma fac sa cred ca produc bani pentru initiatori. E mai usor sa scrii hartii, nu ?
    Cand este insa vorba de trecut la nivel practic, lucrurile degenereaza dramatic.
    Este inadmisibil ca dupa un an jumatate sa nu se intample nimic.
    Credeam ca PSD este de vina, ca sunt prosti si ingalati.
    Ete ca nu ei erau de vina !

Dă-i un răspuns lui Marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *