România încearcă să încetinească construirea gazoductului Nord Stream 2 – presa poloneză

România, care a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia Consiliului UE, şi-a accelerat demersurile privind reglementările, care ar putea face construcţia gazoductului Nord Stream 2 mai problematică, informează site-ul polonez polandin.com, citat de Agerpres.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

România vrea să revizuiască directiva UE privind gazele astfel încât toate conductele de pe teritoriul UE, inclusiv cele offshore, să fie de competenţa legislaţiei europene.

Aceste evoluţii ar putea fi bine primite de Polonia, care se opune construirii Nord Stream 2, în special pentru că majoritatea măsurilor pe care Varşovia ar vrea să le vadă incluse în revizuire au fost luate în considerare.

„Măsura conform căreia toate noile conducte (de pe teritoriul UE) trebuie să îndeplinească reglementările UE este crucială. Exceptarea Nord Stream 2 de la această reglementare, ceva ce a propus Austria, nu este o posibilitate”, a afirmat la postul public de radio un diplomat polonez la Bruxelles.

Acesta a adăugat că revizuirea ar putea obţine sprijinul unui număr mai mare de state membre ale UE. Până recent, erau 10-11 susţinători ai revizuirii.

Între timp, Germania, Olanda şi Austria sunt cele mai îngrijorate deoarece îşi văd interesele puse în pericol de revizuire. Ca rezultat, ele s-au aliat în jurul proiectului deoarece companiile care fac parte din consorţiul desemnat să construiască Nord Stream 2 sunt sunt din aceste state şi ar avea de suferit dacă proiectul ar eşua.

Alte state membre nu şi-au exprimat până acum opiniile. Estimarea diplomatului polonez arată că „o atitudine neutră” a Italiei, Spania şi Franţa ar putea fi suficient pentru a face mai greu de finalizat construirea Nord Stream 2.

România va prezenta miercuri propunerile privind directiva revizuită dar versiunea finală va depinde de succesul statelor membre la negocierile din Parlamentul European.

În plus, există presiunea timpului, deoarece reglementările revizuite trebuie adoptate înainte de finalizarea construcţiei, prevăzută pentru decembrie 2019. În contextul alegerilor din mai pentru Parlamentul European, adoptarea ar trebui finalizată până în aprilie.

Totuşi, cei care se opun Nord Stream 2 ar putea beneficia de mai mult timp deoarece Danemarca încă nu a acordat Rusiei permisiunea de a construi gazoductul prin apele teritoriale daneze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *