România exportă energie electrică mai puţină, dar mai scumpă

Exporturile de energie electrică au scăzut în anul 2017, dar preţurile au crescut, potrivit datelor Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei.

Exporturile de energie electrică ale României au fost, în 2017, de 6,54 TWh, ceea ce reprezintă doar 12% din consumul intern, potrivit datelor ANRE. Este o scădere de 23% faţă de cantităţile exportate în anul 2016, care s-au ridicat la 8,58 TWh şi au reprezentat circa 16% din consumul intern.

Totuşi, preţurile au crescut faţă de anul precedent, dată fiind criza de energie din zona sud-est Europeană de la începutul anului 2017, de care au beneficiat şi producătorii români. Preţul mediu al energie exportate în 2017 a fost de 189,7 lei/MWh, cu 22% mai mult faţă de cel înregistrat în 2016: 155,58 lei MWh.

Preţul obţinut la export de producătorii români de energie electrică a fost mai mare, pe medie, decât toate preţurile la care s-a vândut energia în România, pe toate platformele de tranzacţionare cu excepţia pieţei spot-Piaţa pentru Ziua Următoare – doar, pe medie, preţul a fost mai mare.

Citeşte şi:

Eşecul liberalizării energiei: doar un român din opt a trecut pe piaţa liberă de electricitate. Iar furnizorii mari fac legea şi aici

Pentru piaţa care a fost reglementată (vânzători au fost doar Hidroelectrica şi Nuclearelectrica) preţul a fost de 121 de lei, iar pentri contractele negociate direct, în afara platformelor de tranzacţionare,ANRE a raportat un preţ mediu de 159 de lei.

Preţul mediu la care s-a tranzacţionat energia electrică pe toate pieţele de contracte bilaterale găzduite de platforma OPCOM a fost de 171 de lei, preţul de pe piaţa centralizată pentru serviciul universal a fost de 187 de lei, iar preţul de pe piaţa intrazilnică a fost de 178 de lei.

Doar pe PZU s-a înregistrat un preţ mai mare decât cel de la export: 220 de lei, în condiţiile în care nu socotim piaţa de echilibrare unde preţurile se formează după alte reguli.

În România s-au produs anul trecut 61,3 TWh de energie electrică, volum aproape similar cu cel raportat pentru anul 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *