Yerlik Ali, ambasadorul Kazahstanului în România, a declarat, la finalul anului trecut, că România este principalul partener al țării din Asia Centrală în Europa Centrală și de est, spunând că “cea mai importantă și fundamentală în relația dintre Kazahstan și România este cooperarea energetică”.
“România este partenerul principal al Kazahstanului în domeniul comerțului și al investițiilor din regiunea Europei Centrale și de Est, ocupând locul 6 în rândul țărilor UE și locul 13 la nivel mondial. Statisticile comerțului nostru bilateral arată o dinamică pozitivă. Cifra de afaceri între cele două țări a crescut în 2023 la 2,9 miliarde dolari americani, iar în primele nouă luni ale acestui an, aceasta a ajuns deja la 1,9 miliarde dolari”, a spus ambasadorul kazah.
“În ceea ce privește sectorul energetic, este bine cunoscut faptul că cel mai mare activ de investiții al Kazahstanului din Europa, KazMunayGas International – KMGI (cunoscut în România sub numele de Rompetrol), operează activ pe piață de aproape două decenii și și-a demonstrat angajamentul pentru dezvoltarea investițiilor în țară”, a mai afirmat Yerlik Ali.
Kazahstanul este, de departe principala sursă de petrol a României, țițeiul importat de noi fiind procesat în rafinăria Petromidia, cea mai mare din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre.
“În special, în iunie 2024, un nou proiect – instalația de hidrofinare a motorinei – a fost inaugurat într-un cadru ceremonial la rafinăria Petromidia. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de investiții, valoarea totală a cărora depășește 1 miliard de dolari. Toate acestea sunt implementate în conformitate cu planurile Fondului de Investiții Kazah-Român”, a mai spus ambasadorul.
Dar nu doar la importul și rafinarea petrolului s-a referit oficialul kazah, care vine dintr-o țară cu vaste resurse minerale dincolo de hidrocarburi, ci și la asigurarea combustibilului necesar centralei de la Cernavodă.
“De asemenea, vedem un mare potențial în domeniul energiei nucleare. Un contract pentru furnizarea de uraniu din Kazahstan către Centrala Nucleară din Cernavodă din România a fost încheiat. La a sfârșitul anului trecut (2023 – n.red.), Kazahstanul a început să exporte pentru prima dată uraniu în România. În 2023, peste 470 de tone de uraniu au fost livrate prin ruta de transport transcaspică”, a mai spus Yerlik Ali.
Ambasadorul a mai afitrmat că s-au organizat și se vpr mai organiza misiuni de afaceri comunte, cu implicarea autorităților și a oamenilor de business.
“Se depun eforturi pentru organizarea de misiuni economice și forumuri de afaceri între cele două țări. Am pus un accent deosebit pe cooperarea interregională.
Cu sprijinul ambasadei, în perioada 18- 20 noiembrie 2024 a avut loc o vizită de lucru a delegației kazahe, condusă de deputatul domnul Yermek Alpysov, akim al regiunii Karaganda, în regiunea Cluj.
Discuțiile s-au axat pe perspectivele de cooperare ulterioară în domeniul comerțului și în domeniile economice, științifice și tehnice și culturale, precum și oportunități de îmbunătățire a colaborării existente în tehnologie și educație. În urma vizitei, s-a ajuns la un acord pentru organizarea și găzduirea unui forum de afaceri în regiunea Karaganda în 2025, care să implice antreprenori din ambele țări”, a mai spus Yerlik Ali.
Cea de 17-a Comisie Interguvernamentale din Kazahstan și România a avut loc București în perioada 15-16 februarie 2024, când ministrul energiei al Kazahstanului, Almassadam Satkaliyev, a efectuat o vizită la și, în calitate de copreședinte al Comisiei, a purtat discuții cu ministrul energiei al României, Sebastian Burduja.