
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă, luni seară, că pentru prima dată ţara noastră este gazda Comitetului de Investiţii pentru Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene, el precizând că în cadrul reuniunii sunt discutate proiecte concrete pentru modernizarea sistemului energetic românesc, potrivit agenției de presă News.ro
”România găzduieşte pentru prima dată reuniunea oficială a Comitetului de Investiţii pentru Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene. Am avut plăcerea de a deschide evenimentul alături de reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Europene de Investiţii şi ai statelor participante, pentru a discuta proiecte concrete dedicate modernizării sistemului energetic din România”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Potrivit acestuia, în cadrul acestui mecanism, Ministerul Energiei gestionează implementarea Fondului de Modernizare în România, coordonează selecţia şi derularea investiţiilor ”care schimbă fundamental infrastructura energetică naţională” şi asigură transparenţa, eficienţa şi impactul economic al fiecărui proiect finanţat.
În privinţa oportunităţilor acestui fond pentru România, ministrul Bogdan Ivan a enumerat investiţiile masive în energie curată, infrastructura inteligentă şi dezvoltarea regională durabilă.
”Printr-o administrare responsabilă şi prin colaborare strânsă cu partenerii europeni, transformăm acest fond într-un motor real pentru independenţa şi securitatea energetică a României. Parteneriatul european înseamnă încredere, seriozitate şi rezultate care se văd în economie şi în viaţa oamenilor”, a precizat ministrul Energiei.
Fondul pentru Modernizare (FM) este un fond din care 10 state membre UE, printre care și România, primesc bani pentru investiții în sistemele energetice. FM este constituit din veniturile obţinute prin licitarea pe piaţă a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021 – 2030, România având alocat un procent de 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde de euro, care poate fi utilizat până în anul 2030.