enel

Romania este cea mai ambițioasă țară din Europa Centrala și de Est în promovarea energiei verzi – Deloitte

România are cea mai mare țintă a ponderii regenerabilelor în consumul national de energie în 2030 din toată zona noastră, iar acest obiectiv, inteligent implementat, ar putea crea multe noi locuri de muncă și ar putea ajuta la reluarea creșterii economice a țării în perioada post-criză COVID-19, spune Răzvan Nicolescu, partener Deloitte România.

România și-a fixat ca în anul 2030 30,7% din consumul de energie al țării să fie surse regenerabile, potrivit țintelor asumate prin Planul Național Integrat de Energie și Schimbări Climatice (PNIESC). Este cea mai mare țintă asumată de vreun stat membru al Uniunii Europene, potrivit unei cercetări a consultanților de la Deloitte, care au studiat țintele naționale asumate prin planurile de energie și mediu trimise la Bruxelles de fiecare țară.

Astfel, dacă ne referim la vecinii noștri, Bulgaria și-a stabilit o țintă de 27%, iar Ungaria de 21%. Apoi, Cehia are 22%, Polonia între 21 și 23%, iar Slovacia 19,2%, potrivit datelor Deloitte.

“România este în prezent cea mai ambițioasă țară din Europa Centrală și de Est în susținerea proiectului Uniunii Europene de decarbonare a sectorului energetic european,  dupa cum reiese din această analiză a perspectivelor energiei regenerabile în regiunea noastră”, ne-a declarat Răzvan Nicolescu, partener Deloitte România, fost ministru al Energiei și una dintre vocile autorizate în domeniu.

“Acest obiectiv, inteligent implementat, ar putea crea multe noi locuri de muncă, inclusiv prin deschiderea unor fabrici care sa producă echipamente pentru energiile verzi.  Explorarea rapidă și eficientă a resurselor convenționale de energie, cooroborată cu un plan inteligent în privința energiilor verzi , ar putea ajuta la reluarea creșterii economice post-criza sanitară. Cooperarea cu mediul de afaceri local, dar și cu Banca Europeană de Investitii, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Comisia Europeana este fundamentală pentru reușita proiectului”, a mai spus Răzvan Nicolescu.

“Pentru atingerea nivelului de ambiție cu privire la ponderea energiei din surse regenerabile de 30,7% în anul 2030, România va dezvolta capacități adiționale de SRE de aproximativ 6,9 GW comparativ cu anul 2015. Pentru realizarea acestei ținte este necesară asigurarea unei finanțări corespunzătoare din partea UE în sensul asigurării unei adecvanțe corespunzătoare a rețelelor electrice, dar și a flexibilității producerii de E-SRE prin instalarea de capacități de back up pe gaze naturale, capacități de stocare și utilizarea de tehnici inteligente de management a rețelelor electrice”, scrie în Planul Național românesc.

Nu este pentru prima dată când Nicolescu a făcut remarce despre efectele pe care tranziția energetică le poate avea asupra economiei noastre, dacă vom ști să ne folosim de oportunități.

“Este nevoie de investiții de 7.000 de miliarde de euro pentru a se ajunge la toate obiectivele din Green Deal în 2050. 250 de miliarde de euro invesiții anuale. Mă preocupă cât de pregătită este industria din România pentru aceste oportunități. Câte chargere, baterii, mașini electrice sau pe hidrogen producem în România? E nevoie de un plan și de executarea acelui plan, dacă vrem să aducem ceva din acele 7 trilioane de euro în România”, spunea Răzvan Nicolescu la o dezbatere pe marginea “Green Deal”, pactul ecologic european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *