România, campioană la curentul din vânt. Ce vor investitorii în energie eoliană

România este campionul zonei la capacităţi eoliene instalate, dar legislaţia ar putea fi schimbată în detrimentul afacerilor cu energia din vânt. Investitorii au cîteva solicitări clare către guvernanţi, referitoare la schemele de sprijin.

România, Polonia şi Turcia sunt principalii actori din eolian în zona Europei de Est, potrivit Asociaţiei Române pentru Energie Regenerabilă. „România a făcut un salt urias de la 19 MW la 550 MW instalaţi în vant, fiind a şaptea ţară din Europa în ordinea capacităţii instalate anul trecut”, a declarat Dana Duica, Director Executiv al Asociaţiei. Potrivit estimărilor Asociaţiei, anul acesta capacitatea instalată în eolian ar putea ajunge la 800-1.000 MW. România ar putea depăşi astfel ţări ca Grecia sau Austria, la acest capitol.

“Tendinţa statelor membre de a se orienta spre energia verde îşi găseşte un jucator important  în ţara noastră, unde în prezent abia 1,5% din producţia totală de energie electrică provine din eoliene. Aceasta tehnologie este exploatată în sensul benefic, mai ales într-o perioada de criză,  investiţiile în parcuri eoliene aducându-şi aportul la creşterea economică. Aproape 2.000 de locuri de muncă au fost deja create, fără a cuantifica industria pe orizontala”a mai spus oficialul Asociaţiei.

Ce poate opri turbinele

Până în 2015, estimările arată că ar putea fi puse în funcţiune unităţi noi de producere de electricitate din surse eoliene de până la 3.500 MW. La orizontul lui 2020 se vorbeşte despre  5.500 MW. Totuşi, planurile ar putea fi zădărnicite de modalitatea în care Guvernul va modifica legea 220/2008  de promovare a energiei din surse regenerabile (aflată, la rândul ei, în vizorul Comisiei Europene), în cazul în care schemele de sprijin vor fi modificate. Oricum, din cauza avizului UE, legea se aplică doar parţial. Concret, investitorii în regenerabile cer Guvernului trei lucruri prioritare:

  1. Revenirea la lege, pentru a se păstra dispecerizarea prioritară. Dacă până acum energia din surse eoliene era preluată automat în sistem fără nici un fel de restricţii, intenţiile de modificare a legii pun câteva piedici: în sistem va fi preluată automat doar energie vândută în sistem regmelentat, spre exemplu
  2. Proiectele mari să nu fie notificare individual. Una dintre modificări ar putea obliga deţinătorii de proiecte de peste 125 MW să le notifice individual. Notificarea s-ar face ulterior la Bruxelles şi, până la obţinerea avizului, aceste proiecte nu vor putea beneficia de certificare verzi.
  3. Schema de sprijin să fie previzibilă. Modificarea legii ar putea face ca un producător să primească mai puţine certificate verzi dacă Autoritatea de Reglementare va constata o depăşire a ratei de rentabilitate convenite (11% în cazul eolianului). Producătorii cer clarificarea situaţiei spunând că, dacă lucrurile rămân aşa, băncile ar putea opri finanţarea multor proiecte.

 

1 Comment

  1. …ESTE ADEVARAT , au fost create 2000 de locuri de munca …in GERMANIA,la producatorul CENTRALELOR EOLIENE. In Romania , ce sa faca 2000 de muncitori la un parc eolian …? sa sufle in palele generatorului cind nu bate vintul …

Dă-i un răspuns lui Zaitev Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *