România are, de o lună, cele mai mari preţuri spot la electricitate din Europa, aproape zi de zi

În ultima lună, perioada 12 august-12 septembrie, prețul spot al energiei electrice tranzacționate pe piața de la București a fost, aproape în fiecare zi, cel mai mare raportat la toate prețurile de la bursele din Europa, potrivit datelor publice disponibile pe platforma OPCOM-operatorul pieței de electricitate și gaze.

Piața spot de la Bucureşti (piaţa pentru ziua următoare-PZU), este marcată cu maroniu deschis pe grafic
După cum se poate vedea în acest grafic, prețul spot de la București, a fost, în doar două zile din intervalul de referință sub cel a pieței din Italia, și atunci marginal. În rest, prețul spot din România a fost peste cel a tuturor piețelor din regiune. Și, după cum se observă, au fost situații când, cu un preț de închidere de peste 100 de euro/MWh, piața de la București a fost de peste două ori mai scumpă decât cele din Franța sau Germania, ca să nu mai vorbim de piața scandinavă.

Piața spot din România este cuplată, prin preț, cu cele din Ungaria, Slovacia și Cehia.

Care sunt cauzele situației. Prima ar fi că România de ceva vreme nu își mai poate asigura necesarul de electricitate din surse interne, în vârf de consum, astfel că se recurge la importuri. În acest an, după o lungă perioadă, România ar putea fi importator net de energie electrică, la nivelul celor 12 luni.
Situația este inedită, mai ales că este vorba despre o lună de vară, când, chiar și cu creșterea cantităților de energie pentru răcire, nu se ajunge la vârfuri de consum de 9.000-10.000 MW, praguri până la care, în general producția internă de energie asigura consumul. Iar asta spune foarte mult despre cum a ajund România în imposibilitatea de a-și asigura propriul consum de energie, apelând la importuri.

Pe de altă parte, chiar dacă ar mai exista disponibilitate, este posibil ca prețurile de la noi să fie mai mari decât cele ale energiei aduse din sau prin rețeaua ungară, singura dintre cele patru cu care piața spot românească (PZU) este cuplată și cu care are capacitate fizică de interconexiune.

În plus, ar putea fi vorba și despre comportamentul unor furnizori care, în unele momente, trebuie să intre la cumpărare pe piața spot pentru că nu aveau contractată energia din timp, pe contracte la termen, pentru clienții lor. Iar dacă sunt ordine de cumpărare pentru cantități mari, este evident că prețurile cresc.

Dimensiunea pieței spot este apreciabilă în România, iar unii actori din piață consideră că este prea mare. Potrivit datelor OPCOM, în luna august, tranzacțiile de pe PZU au reprezentat 40% din consmul national de electricitate, adică 1,87 TWh de energie electrică. Prețul mediu de închidere al pieței a fost de 60,19 euro /MWh, în creștere (în euro) cu 15% față de august în 2018.

În lei, prețul mediu ponderat a fost de 297,7 euro/MWh.

Prețul spot nu este cel plătit de consumatori în totalitate, dar el este relevant și pentru ei, în măsura în care furnizorii cumpără energie și de pe această piață pentru a o livra consumatorilor lor, alături de cantitățile contractate de pe piețele la termen.

1 Comment

  1. Din pacate este o singura cauza lipsa de vointa si de curaj de a reorganiza sectorul de productie.In anul 2000 a fost aprobata organizarea societatilor dupa sursa de productie hidro,carbune,hidrocarburi,nuclear,regenerabile si cogenerarea despartita de condensatie, unica in UE si in lume.Cauzele aratate de dvs sunt consecinte ale acestei proaste organizari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *