România a fost exportator net de energie electrică în 2023, pe fondul scăderii consumului, exploziei prosumatorilor și a creșterii producției

România a fost anul trecut exportator net de energie electrică, cu un sold de peste 3 TWh, potrivit ultimelor date publicate de Transelectrica. 

Producția națională netă de energe electrică a crescut cu 3% anul trecut, ajungând la 54,4 TWh, iar consumul intern net a scăzut cu 5%, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos.

Astfel, la un consum de 51,4 TWh, eporturile au explodat – creștere de 42% – până la 8,2 TWh. Importurile au scăzut cu 27%, până la 5,1 TWh, conform datelor Transelectrica.

Așadar, soldul export-import a fost de 3,1 TWh în anul 2023. Asta în condițiile în care, în anul precedent. România a fost importator net de energie electrică.

În ceea ce privește consumul, “în primele 10 luni ale anului 2023, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat scăderi lunare, cu valori cuprinse între 1,02% în luna octombrie și respectiv 11,61% în luna ianuarie. Începând cu luna noiembrie consumul a înregistrat un trend crescător, anul 2023 încheindu-se cu o reducere a consumului în procent de 4,9%”, arată Transelectrica.

Operatorul de transport și sistem vorbește despre două cauze importante ale scăderii consumului național de energie electrică.

“Reducerea consumului la nivel de an a fost determinată în special de :

– o temperatură medie anuală mai mare cu 0,76 grade C în anul 2023 comparativ cu cea din anul 2022 (cu diferențe mai mari în special în sezonul rece, fapt care a determinat reducerea încălzirii din surse electrice), dar și de

– creșterea continuă a puterii instalate la prosumatori”, arată Transelectrica.

“În ceea ce priveşte mixul de producție, în perioada ianuarie – decembrie 2023 comparativ cu perioada similară a anului 2022, s-a înregistrat o creștere a componentei din surse Hidro în procent de 29%,a componentei Nuclear în procent de 1% și a componentei Regenerabile în procent de 3%, respectiv o scădere a componentei Termo cu 15%.

Începând cu al treilea trimestru din anul 2023, în mixul de producţie s-a introdus producţia din baterii, cumulând la sfârșitul anului valoarea de 2,3 GWh”, arată Transelectrica.

Iată mai jos, grafic, cum a evoluat mixul de producție în 2023 față de 2022:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *