Retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă costă 1,9 miliarde de euro. Contractul urmează să fie aprobat în ianuarie

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, supune atenției acționarilor aprobarea contractului de retehnogizare a Unității 1 a centralei e la Cernavodă, în valoare de 1,9 miliarde de euro

Iată ce scrie în concocatorul Adunării Generale a Acționarilor Nuclearelectrica, programată pentru data de 22 ianuarie 2025:

Aprobarea mandatarii Consiliului de Administratie al SNN, cu posibilitatea de sub-delegare catre conducerea executiva a SNN, sa adopte toate masurile necesare pentru implementarea Strategiei si Deciziei de investire actualizate pentru continuarea investitiei Proiectul Retehnologizarea Unitatii 1 a CNE Cernavoda, pe baza Studiului de Fezabilitate actualizat (SF versiunea v2 2024), cu respectarea competentelor stabilite prin Actul constitutiv al SNN si a cerintelor legale aplicabile

Aprobarea contractului avand ca obiect “Lucrări de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă”, cu valoarea de 1.904.141.391,00 Euro, fara TVA, cu Asocierea formata din Candu Energy Inc., Canadian Commercial Corporation, Ansaldo Nucleare S.p.A si Korea Hydro & Nuclear Power Co., Ltd. (Consortiul), in conditiile detaliate in cuprinsul Notei prezentate actionarilor, nr 15150 din data de 16.12.2024.

Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcțiune în 1996 și a livrat, până la începutul lui 2023, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul național, pe o perioadă de 26 de ani. Unitatea va fi oprită în 2027 pentru retehnologizare, care va permite apoi funcționarea pentru încă 20 de ani.

Centrala nucleară de la Cernavodă are două unități de tip CANDU, cu o putere nominală de700 MW fiecare.

Nuclearelectrica a raportat pentru primele nouă luni ale anului rezultate în scădere. Veniturile din exploatare ale companiei au scăzut cu 40%, iar cheltuielile de exploatare, mai putin deprecierea, amortizarea și contribuția la fondul de tranziție energetică, au crescut cu 36,1%. Ca atare, profitul net al companiei a scăzut cu 35%, la 1,28 miliarde de lei, de la aproape 2 miliarde în primele nouă luni ale anului trecut. Producția de energie electrică livrată în Sistemul Energetic Național a scăzut cu 4,1%, până la 7,3 TWh, din cauza opririlor neplanificate, astfel că Nuclearelectrica este cu câteva procente sub programul de producție bugetat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *