Renovarea energetică a clădirilor are un potenţial enorm, nu putem rămâne blocaţi în legislaţie învechită – Dudău, România Eficientă

Nota de plată pentru conformarea parcului de clădiri la noile reglementări europene privind performanţa energetică a clădirilor va fi uriaşă, motiv pentru care este absolut nevoie ca legislaţia românească să fie îmbunătăţită şi adaptată cerinţelor pieţei, susţin reprezentanţii proiectului România Eficientă.

„Este absolut nevoie ca legislaţia românească să fie îmbunătăţită şi adaptată cerinţelor pieţei pentru a atrage capitalul privat – inclusiv coparticiparea proprietarilor – în lucrările de renovare energetică a clădirilor. Deşi considerabile, fondurile publice şi europene nu vor fi suficiente în acest sector”, atrage atenţia Radu Dudău, coordonator al proiectului România Eficientă, cel mai mare proiect naţional privat de eficienţă energetică, derulat de Energy Policy Group (EPG) şi susţinut de OMV Petrom.

Potrivit sursei citate, prin iniţiativa „Valul de renovări” a Comisiei Europene, concepută sub umbrela Pactului Ecologic European, România, ca şi celelalte state membre, va avea la dispoziţie fonduri europene fără precedent pentru renovarea clădirilor şi aducerea lor la noile standarde prevăzute de legislaţia europeană.

Reprezentanţii proiectului susţin că aceste fonduri nu vor putea acoperi necesarul de investiţii, în condiţiile în care cele mai multe dintre clădirile existente sunt construite înainte de 1990 şi au pierderi energetice de 2-3 ori mai mari decât clădirile moderne.

„Instrumentele financiare europene nu pot să acopere, doar ele, o notă de plată exorbitantă necesară pentru aducerea întregului parc de clădiri la standarde de performanţă energetică prevăzute în Directiva privind Performanţa Energetică a Clădirilor. Trebuie să creăm în mod inteligent, prin consultare publică susţinută, baza legislativă şi de reglementare prin care capitalul privat să se alăture fondurilor publice – naţionale şi europene. Nu putem să rămânem blocaţi într-o legislaţie învechită. Altminteri, riscăm să ratăm o oportunitate definitorie a Pactului Ecologic European”, declară Radu Dudău, director al EPG.

Standardul nZEB a devenit obligatoriu pentru toate clădirile nou-construite sau care intră în renovare majoră de la 1 ianuarie 2021, pentru cele din domeniul public această obligaţie existând de la finalul lui 2018, conform legislaţiei româneşti care transpune directivele europene în domeniu.

Trebuie să evităm riscul de a „supra-tehnologiza” standardele nZEB, atrage atenţia Dudău, ceea ce ne-ar aduce note de plată greu de susţinut.

„Noi trebuie să obţinem proiecte nZEB pentru şcolile publice care să fie replicabile din punct de vedere tehnic şi financiar. Scopul nu este să creăm „o bijuterie a tehnologiei” la care nimeni nu poate avea acces, ci să obţinem un proiect realist la standarde avansate de performanţă energetică, abordabil şi replicabil, cu un cost suportabil pentru autorităţile locale din ţară”, a mai spus Radu Dudău.

România Eficientă este un proiect privat, de interes public naţional, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat cu OMV Petrom, ce se desfăşoară până în 2022. Proiectul a demarat în vara anului 2019 şi constă în derularea unui program naţional de promovare a eficienţei energetice. România Eficientă îşi propune să sprijine atingerea ţintelor României pentru anul 2030 în privinţa reducerii emisiilor de carbon şi a creşterii eficienţei energetice, atât prin campanii de informare şi educare, cât şi prin realizarea unor proiecte concrete de renovare aprofundată în şcoli publice din diferite regiuni ale ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *