Academia pentru Energie Regenerabilă și Distribuție a Energiei Electrice va începe în luna august recrutările pentru prima serie de mineri din Valea Jiului care doresc să lucreze în sectorul energiei regenerabile și al distribuției de electricitate, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
“Acest proiect este lansat sub egida Ministerului Energiei de Asociația Română pentru Energie Regenerabilă, Academia RESS-MONSSON și CEZ România și are ca scop să ofere angajaților din sectorul minier o alternativă de reconversie profesională.
Ca prim pas, Academia va lansa, la începutul lunii august, un portal pentru pre-înregistrarea celor interesați să participe la cursurile de reconversie și formare profesională. Ulterior acestei etape, Academia va iniția o campanie de interviuri, până la jumătatea lunii august, în vederea începerii angajărilor în industria eoliană”, se arată în comunicat.
Pentru înfiinţarea Academiei, Ministerul Energiei, împreună cu Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA), Monsson Operations, Distribuţie Energie Oltenia (companie din Grupul CEZ România) şi Universitatea din Petroşani au semnat un protocol de colaborare în luna mai a acestui an.
Academia de Pregătire şi Reconversie profesională pentru Surse Regenerabile şi Distribuţie a Energiei Electrice, cu puncte de formare la Tg. Jiu şi la Craiova, va pregăti circa 500 de tehnicieni pe an, timp de 10 ani. La aceştia se adaugă 3.000 de persoane care urmează să fie specializate în distribuţia energiei electrice.
Certificarea minerilor în cadrul Academiei le va permite acestora să lucreze în instalarea, operarea şi mentenanţa proiectelor regenerabile.
„Tranziţia energetică trasată de Europa trebuie să se facă într-un ritm în care să nu afecteze nici securitatea energetică a statelor şi nici viaţa celor implicaţi în producerea energiei pe bază de cărbune. Suntem responsabili de viitorul celor care depind astăzi de minerit. Valea Jiului este una dintre zonele incluse în Platforma pentru Regiuni Carbonifere în tranziţie şi cred că priceperile minerilor sunt uşor de transferat către sectorul energiilor regenerabile. Programul îi va pregăti avansat în domeniile electric, mecanic şi hidraulic. Acesta este poate unul dintre cele mai ample programe de reconversie profesională cu rezultate imediate: încadrarea în piaţa muncii după absolvire. Programul este gândit în maniera în care în maximum şase luni de formare orice miner să poată lucra într-unul din parcurile eoliene din România”, a declarat recent ministrul Energiei, Anton Anton.