Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă va fi oprit controlat joi, pentru 72 de ore

Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat joi, ora 15:00, în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la podul maşinii de încărcat/descărcat combustibil (MID), anunţă SN Nuclearelectrica SA.

„Estimăm că durata opririi controlate va fi de 72 de ore. Oprirea controlată şi realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei”, precizează reprezentanţii companiei.

Centrala nucleară de la Cernavodă are două unităţi, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *