Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă se opreşte azi, pentru 32 de zile

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va intra în programul de oprire planificată, începând de vineri, reactorul urmând să fie deconectat de la sistemul energetic naţional la ora 11:00, a anunţat Nuclearelectrica.

Durata opririi planificate este de 32 de zile.

„Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, subliniază reprezentanţii Nuclearelectrica într-un comunicat remis agenţiei Agerpres.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din programul de mentenanţă preventivă şi corectivă, programul de inspecţii, cel de de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, precum şi programul de implementare modificări.

Lucrările aferente programului de oprire planificată a Unităţii 2 se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *