
Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), aflat în subordinea Mininisterului Energiei arată că a transmis lunar instituției actele pentru a face plățile, asta după ce ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus că a aflat abia acum două zile despre problemele cu banii ale minerilor
Iată ce a scris CEVJ pe facebook:
“Față de declarațiile domnului Bogdan IVAN, ministrul Energiei, referitoare la faptul ca nu a fost informat despre problemele legate de finanțarea activității de închidere a minelor, conducerea Complexului Energetic Valea Jiului face următoarele precizări:
Începând din data de 12.06.2025, Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) a transmis lunar Ministerului Energiei actele necesare decontării lucrărilor de punere în siguranță efectuate în lunile aprilie, mai și iunie. Până în prezent, suma neîncasată de către CEVJ este în valoare totală de 98.620.823,44 lei.
În mod repetat, prin adrese succesive (DG 7669/31.07.2025 , DG 7955/07.08.2025 și DG 8017/08.08.2025), conducerea CEVJ a informat Ministerul Energiei cu privire la situația financiară a societății și acumulării datoriilor către ANAF și furnizori. Ca și consecință, Ministerul Energiei a inițiat proiectul de Ordonanță de Urgență nr. 115, care prevedea alocarea a 270 milioane lei către CEVJ. Proiectul de ordonanță a stat, în dezbatere publică, pe site-ul ministerului, timp de două săptămâni. În final, proiectul de ordonanța nu a intrat, spre aprobare, în ședințele de guvern din 14.08, respectiv 19.08, la sesizarea Ministerului Mediu, pentru neîndeplinirea condițiilor de legalitate.
În aceste condiții, S CEVJ SA nu a mai avut resursa financiară necesară desfășurării activității, iar prin implicarea Ministerului Finanțelor a fost identificată soluția rezolvării situației, concretizată prin adoptarea OUG nr.42 din 21.08.2025.
Conducerea S CEVJ SA respinge categoric acuzațiile ministrului Energiei și consideră că responsabilitatea totală pentru impasul financiar actual cade exclusiv în sarcina Ministerului Energiei, ca for tutelar.
Finanțarea activității aferente închiderii minelor de huilă din Valea Jiului a fost aprobată la sfârșitul anului trecut, prin adoptarea Directivei CE 7896 final. Nici până în momentul de față, Ministerul Energiei nu a reușit să identifice sursa de finanțare care să permită acordarea sumei de 606.782 mii lei autorizați sub forma ajutorului de stat pentru închiderea minelor, pentru anul 2025. Până în prezent, pentru realizarea lucrărilor de închidere a fost acordată suma de 236 milioane lei, sumă care include și ordinul de plată în valoare de 50 milioane lei emis astăzi, 22.08.2025.
Conducerea S CEVJ SA rămâne dedicată misiunii sale de a implementa angajamentele Statului Român privind încetarea activității de extracție a huilei din Valea Jiului și sistarea producerii de energie electrică pe bază de cărbune. În același timp, consideră că un parteneriat real cu ministerul de resort în găsirea celor mai bune soluții de rezolvarea a problemelor este esențial și în interesul atât al statului cât și a salariaților societății.
Nu în ultimul rând, conducerea S CEVJ SA condamnă public orice tentativă a politicienilor locali de a specula nemulțumirile oamenilor copleșiți de greutăți și muncă grea și de a încerca, nu pentru prima dată, să-i atragă în jocuri politice de natură să creeze tensiuni și conflicte”
Reacția CEVJ vine după ce ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat azi că a aflat abia acum două zile despre problemele minerilor din Valea Jiului.
”În urmă cu două zile, am aflat de situația foarte complicată de la Complexul Energetic Valea Jiului, în care 2.200 de oameni, care și așa lucrează în condiții foarte grele, care-și pun viața în pericol de fiecare dată când intră în subteran, nu și-au primit salariile la timp. Am făcut în cel mai scurt timp, în 24 de ore, o Ordonanță de Guvern prin care, împreună cu ministrul Finanțelor, cu alți colegi miniștri, cu premierul României, am adoptat acest pachet, am creat cadrul legal. Mai devreme am emis și ordinul de ministru prin care se pot aloca 50 de milioane de lei în prima etapă, pentru a plăti în cel mai scurt timp posibil salariile oamenilor care au muncit în condiții foarte grele și care au nevoie să fie plătiți la timp”, a afirmat ministrul, pe TikTok.
El a criticat conducerea companiei pentru faptul că nu a anunțat la timp cu privire la faptul că nu sunt bani pentru plata salariilor, potivit Agerpres.
”Este o situație care nu îmi place absolut deloc. Nu mi se pare onest și corect ca oameni plătiți să își facă treaba în conducerea companiei să nu facă acest lucru la timp și să ne informeze doar pe ultima sută de metri când este o problemă reală să venim și să îi salvăm în continuare. Am făcut-o pentru oameni, oameni care chiar au nevoie de acești bani și, în cel mai scurt timp, vor putea fi virați banii către companie și vor putea fi făcute plățile”, a dat asigurări Ivan.
Minerii din Valea Jiului au declanşat vineri un protest spontan, la mai multe exploatări de cărbune, nemulţumiţi de faptul că banii de salarii, întârziaţi cu două zile faţă de data normală, nu au intrat încă pe cardurile acestora. „Este o stare de tensiune generată de faptul că minerii nu au primit încă salariile. Minerii de la Vulcan, schimburile 1 şi 2, s-au blocat în subteran, minerii de la Lupeni protestează în faţa sediului exploatării, iar la mina Livezeni protestul se desfăşoară în sala de pontaj”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean.