UPDATED Răzvan Nicolescu a fost numit membru în board-ul Institutului European pentru Inovare şi Tehnologie. Ce spune Nicolescu

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, a fost numit în forul de conducere a Institutului European pentru Inovare şi Tehnologie (EIT), potrivit unui comunicat publicat luni de instituţia UE. UPDATE la finalul textului cu declarația lui Răzvan Nicolescu.

În afară de Răzvan Nicolescu, alţi trei membri au fost numiţi de Comisia Europeană în Consiliul Director al EIT : Jan Figel (fost comisar european şi vice-prim-ministru slovac), Janis Grevins (profesor universitar) şi Nora Khaldi (CEO al unei companii de biotech).

Mandatul noilor membri ai Consiliului Director este de 4 ani.

Numirea lui Răzvan Nicolescu în Consiliul Director al EIT reprezintă prima nominalizare a unui român în forul de conducere a acestei instituţii europene, fiind rezultatul final al unui complex proces de recrutare derulat de un panel independent de experţi.

Forul de conducere al EIT stabileşte direcţiile strategice de acţiune ale instituţiei UE, fiind compus din profesionişti cu experienţă din domeniile inovarii, tehnologiei şi mediului de afaceri.

Schimbările climatice, energia curată şi mobilitatea urbană sunt printre cele mai importante domenii de activitate ale EIT.

Instituţia europeană care gestionează politica europeană în domeniul inovării are un buget de aproximativ 4 miliarde de euro pentru următorii 5 ani. Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a salutat, luni, nominalizarea lui Răzvan Nicolescu în forul de conducere a EIT.

UPDATE 4 mai, 09.15 Reacția lui Răzvan Nicolescu: Nu este o numire politica si nici o functie ce revenea Romaniei, ci este o pozitie pe care un roman a castigat-o prin concurs

„Multumesc Comisiei Europene pentru numirea in Bordul Institutului European pentru Tehnologie si Inovare (EIT), una dintre cele mai dinamice si avangardiste institutii ale Uniunii Europene. 🇪🇺

Numirea este rezultatul final al unui complex proces de selectie despre care am aflat din revista “The Economist”. Nu este o numire politica si nici o functie ce revenea Romaniei, ci este o pozitie pe care un roman a castigat-o prin concurs, intrand in competitie cu multi alti europeni. Din acest motiv va incurajez sa credeti in sansele voastre pentru ca visele pe care le aveti sa devina realitate. In ceea ce ma priveste, nu poate fi ceva mai frumos decat sa fiu in prima linie a unei mari organizatii europene ce isi propune sa contribuie la schimbarea in bine a omenirii. Combaterea schimbarilor climatice, energia curata si mobilitatea urbana se afla intre prioritatile EIT.

Ca si in perioada (2010-2016) in care am fost la conducerea unei alte institutii europene (Agentia Europeana pentru Cooperarea Autoritatilor de Reglementare in Energie) voi face tot ce pot pentru succesul EIT (#EITCommunity). Imi voi derula activitate de la Bucuresti, urmand sa ma deplasez la sediul EIT atunci cand va fi nevoie.

Ma preocupa faptul ca, pe exercitiul financiar trecut, Romania a accesat doar 1,8 milioane euro din cele 2,4 miliarde administrate de EIT, ocupand, de departe, ultimul loc intre tarile UE. Pentru tara care a dat lumii, de curand, UiPath este foarte putin. Sper ca numirea mea sa fie un impuls pentru universitati, institute de cercetare, startup-uri si firme romanesti sa urmareasca si sa beneficieze de finantarile EIT care vor creste in anii urmatori dar si de apartenenta la cea mai mare retea de inovare din Europa. 🇹🇩🇪🇺

Doresc, de asemenea, sa multumesc tuturor celor care m-au sprijinit, sfatuit si incurajat pe durata celor sase luni in care s-a derulat procesul de selectie, inclusiv sotiei si familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *