Răzvan Nicolescu a fost numit în Consiliul de Supraveghere al Petrom. Își va dona indemnizația

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și fost partener Deloitte, a fost numit de acționarii Petrom în Consiliul de Supraveghere al companiei. Ulterior anunțului făcut de Petrom, Nicolescu a spus că își va dona indemnizația.

“Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a aprobat numirea a patru noi membri in Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, respectiv Elena Skvortsova, Wolfram Krenn, Răzvan Nicolescu și Marius Ștefan alături de membrii existenți Rainer Seele, Johann Pleininger, Daniel Turnheim, Jochen Weise și Niculae Havrileţ. Mandatul Consiliului de Supraveghere va fi de 4 ani și va începe din data de 28 aprilie 2021”, arată Petrom într-un comunicat transmis Bursei de Valori București.

Astfel, Nicolescu și Havrileț, fost secretar de stat în Ministerul Energiei și actual consilier al miniustrului Energiei, sunt reprezentanții statului român în Consiliul de Supraveghere al companiei petroliere, timp de patru ani de acum încolo.

Fiecare dintre membrii Consiliului de Supraveghere are o remunerație netă de 20.000 de euro pe an.

Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 793 benzinării, la sfârșitul anului 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 7%, iar 21,4% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.

Nicolescu spune că își va dona indemnizația

Iată ce a scris Nicolescu pe pagina sa de facebook după anunțul Petrom

„Voi incerca sa imi aduc contributia la transformarea companiei, in contextul tranzitiei energetice, in beneficiul clientilor, actionarilor, partenerilor si angajatilor sai. Este nevoie o noua strategie si mult curaj de a actiona.
In ceea ce priveste sumele de bani incasate ca indemnizatie anuala pentru aceasta pozitie, am decis, impreuna cu familia, sa le donam in integralitate pentru sustinerea unor proiecte in zona sustenabilitatii si a combaterii schimbarilor climatice. Proiectele initiate cu implicarea unor institutii de invatamant vor avea prioritate. Despre proiectele alese voi informa public, printr-un raport anual”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *