Rata de rentabilitate a distribuitorilor de gaze scade, înapoi, la 5,66%

Rata reglementată de rentabilitate stabilită de ANRE pentru activitatea de distribuție a gazelor naturale scade înapoi la 5,55%, în loc de 6,9%, de la 30 aprilie 2020

Reglementatrul a publicat proiectul de Ordin privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată şi de aprobare a preţurilor reglementate în sectorul gazelor naturale. Prețurile finale reglementate, care se mai aplică doar în prima jumătate a acestui an, nu se modifică, dar se schimbă valoarea indicatorului RRR (rata reglementată de rentabilitate) pentru activitatea de distribuție.

Aceasta scade de la 6,9%, cât stabilise vechiul Guvern PSD, înapoi la nivelul de 5,66%.

Iată prevederea relevantă din actul normativ:

“RRRfr(2020) – reprezintă valoarea ratei reglementate a rentabilității capitalului investit pentru activitatea de furnizare reglementată, egală cu valoarea RRR în termeni reali, înainte de impozitare, aprobată pentru activitatea de distribuție a gazelor naturale; Pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2020, valoarea RRRfr se va calcula după formula:
RRRfr(2020) = (6,9%*120+5,66%*62)/182, unde:

6,9% – nivelul RRR aferent activității de distribuție gaze naturale aprobat prin OUG nr. 19/2019

5,66% – nivelul RRR aferent activității de distribuție gaze naturale aprobat prin Ordin ANRE nr. 168/2018

120 – numărul de zile de valabilitate a RRR de 6,9%, până la abrogarea acestei valori prin prevederile OUG nr.1/2020, respectiv, la data de 30 aprilie 2020

62 – numărul de zile de valabilitate a RRR de 5,66%, respectiv intervalul dintre data abrogării valorii de 6,9% și data de 30 iunie 2020”.

Companiile cele mai afectate vor fi Delgaz Grid (parte a E.On) și Distrigaz Sud Rețele (parte a Engie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *