Ministerul Dezvoltării elimină orice echivoc care ar fi putut uşura viaţa persoanelor fizice care doresc să îşi monteze panouri fotovoltaice cu subvenţie de la stat. Obţinerea autorizaţiei de construire este obligatorie pentru montarea panourilor pe case, potrivit legii. Motivul: se intervine asupra construcţiei existente.
Ministerul Dezvoltării a dat acest răspuns unui utilizator al formului EnergiaTa, o comunitate a prosumatorilor. Iată, integral, răspunsul Autorităţii.
“Necesitatea obţinerii unei autorizaţii de construire reiese din prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 50/1991) care stabileşte la art. 3 alin (1) următoarele:
“(1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea auztorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru:
a) Lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11 ; (…)”.
Lucrările de construire pentru care autorizaţia de construire se emite în baza unei documentaţii tehnice cu conţinut simplificat în raport cu conţinutul-cadru prevăzut în Anexa nr.1 aferentă Legii nr. 50/1991 sunt acele construcţii provizorii precizate la art. 3 din aceeaşi lege, la alin. (1), literele d), g) şi h) şi anume:
“d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, locuri de joacă şi agrement, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;”
“g) organizarea de tabere sau corturi, căsuţe sau rulote;”
“h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: Chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole situate pe căile şi spaţiile publice, anexe gospodăreşti, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;”
Lucrările la care faceţi referire în adresă (amplasare panouri fotovoltaice pe acoperişul casei) nu se încadrează în categoria construcţiilor prevăzute la art. 3 alin. 1 literele d), g) şi h) care se autorizează în baza unei documentaţii tehnice cu conţinut simplificat.
Prin urmare, documentaţia tehnică necesară obţinerii autorizaţiei de construire se va elabora în conformitate cu conţinutul-cadru al documentaţiei tehnice (D.T.) pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, prevăzut în Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991.
Referitor la lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării, conform Legii nr. 50/1991, art. 6, aceasta se stabileşte de către autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire prin Certificatul de urbanism.
În principiu, amplasarea unui sistem fotovoltaic pe/în legătură cu o construcţie existentă constituie o intervenţie asupra construcţiei existente. Conform art. 18, alin. (2) din legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, “intervenţiile la construcţiile existente se referă la lucrări de construire, reconstruire, desfiinţare parţială, consolidare, reparaţie, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, reabilitare termică, creştere a performanţei energetice, renovare, renovare majoră sau complexă, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare, desfiinţare totală. Acestea se efectuează în baza unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat şi, după caz, în baza unui audit energetic întocmit de un auditor energetic pentru clădiri atestat, şi cuprind proiectarea, execuţia şi recepţia lucrărilor care necesită emiterea, în condiţiile legii, a autorizaţiei de construire sau de desfiinţare, după caz. Intervenţiile la construcţiile existente se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcţiei”.
În conformitate cu prevederile legislaţiei speciale din domeniul vizat (vezi Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale, Ordinul ANRE nr. 228/2018 pentru aprobarea Normei Tehnice Condiţii tehnice de racordare la reţelele electrice de interes public pentru prosumatorii cu injecţie de putere activă în reţea), beneficiarul/investitorul, în calitate de prosumator, trebuie să respecte cerinţele tehnice de racordare a sistemului în reţeaua electrică.
În concluzie, este necesar să vă adresaţi autorităţii administraţiei publice locale în vederea obţinerii unui certificat de urbanism, prin care să se stabilească, raportat la situaţia existentă şi scopul solicitării (obiectul investiţiei propuse), condiţiile necesare obţinerii unei autorizaţii de construire”.
Obţinerea acestor hârtii îngreunează şi mai mai mult accesarea programului de subveţionare de către stat cu până la 20.000 de lei a montării de panouri fotovoltaice acasă, dat fiind că, pe lângă costuri, pot trece şase luni până la obţinerea acestei autorizaţii, după cum spun unii instalatori.
S-a zis că se putea şi altfel
Răspunsul Ministerului vine după ce, cu mai mult timp în urmă, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, a spus că oamenii ar putea fi scutiţi de această corvoadă în urma unei înţelegeri între Guvern şi primării.
“Autorizația de construire – nu vă ascund că am avut discuții aprinse timp de două luni până am clarificat următorul aspect. În legislația actuală dacă puem pe imobil panouri cu agent termic nu-ţi trebuie autorizaţie de construie, dacă pui fotovoltaic trebuie”, a spus preşedintele AFM, Cornel Brezuică, la finalul lunii februarie.
“Pe aceste aspecte am convenit- și ministerul Dezvoltării ne-a fost aproape, a venit cu o clarificare către toate autoritățile publice locale-și am spus că pentru fiecare imobil se poate realiza o expertiză de specialitate și dacă expertul spune că nu e nevoie de autorizație, autoritatea locală va da negație, și atunci nu va trebui autorizație. Acea informare o trimite Minsterul Dezvoltării către toate autoritățile locale din România”, a mai spus Brezuică.
“Legea spune clar, când modifici structura. Se pune în discuție dacă montarea panourilor modifică structura, pentru că panoruile au circa 200 kg. Ministerul Dezvoltării a dat această interpretare de lege. În opinia mea toate autoritățile locale trebuie să țină cont de aceste instrucțiuni.
Dacă autorizația nu se necesită conform controlului, nu îmi mai trebuie procedura de mediu, certificate de urbanism. Nici Ministerul Dezvoltării nu poate garanta că panoul pus pe casă nu îi dărâmă casa omului. Astfel, un expert în domeniu va certifica cu patalama dacă poate fi montat panoul pe impobil. Asta oferă și siguranță și garanție”, a explicat oficialul AFM.
La data de 5 aprilie, a expirat termenul până la care AFM a primit cererile de validare a instalatorilor care doresc să se implice în programul de montare de panouri fotovoltaice subvenţionate. Instituţie trebuie să publice pe site numele firmelor validate pe care persoanele fizice le pot contacta pentru a accesa programul.
buna ziua m ar interesa si pe mine panouri fotovoltaice la o supraf de 100mp.
ce doc.sunt necesare.