Rafinăria Petromidia, cea mai mare din România, și-a crescut masiv producția de carburanți în acest an. Compania reclamă din nou regimul excesiv de taxare

Rafinăriile din România ale grupului Rompetrol, controlat de KazMunayGas, compania petrolieră națională a Kazahstanului au consemnat rezultate operaționale în creșere accentuată, potrivit datelor prezentate de compania kazahă.

“Rafinăriile KMG International (Petromidia, Vega) au produs cu 37,1% mai multe produse petroliere, totalizând 4,53 milioane tone, datorită restabilirii volumelor de rafinare în cadrul instalațiilor”, arată KazMunaiGas (KMG), în raportul cu rezultatele operaționale la nouă luni.

În rafinăriile din România, producția de benzină a crescut cu 47%, la 1,22 milioane de tone, cea de motorină cu 29%, la 1,85 milioane de tone, iar la celelalte produse (polimeri, hexan, bitum, etc.) creșterea a fost de peste 40%, până la 1,45 milioane de tone.

Creșterea volumului de carburanți produși a venit ca urmare a creșterii volumului de materii prime procesate, în condițiile în care rafinăriile din România au beneficiat constant de alimentarea cu țiței kazah.

De altfel, în ciuda problemelor cauzate de războiul din Ucraina, compania kazahă a trimis în zona Mării Negre, prin conducta CPC care traversează Rusia și de unde se alimentează preponderent și rafinăriile românești, cu 14% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent, adică 55 de milioane de tone de petrol – desigur nu tot al KMG.

“Volumul procesat în rafinăriile KMG International (Petromidia, Vega) din România a crescut cu 37,1%, ajungând la 4,61 milioane de  tone. Creșterea semnificativă a indicatorului se explică prin activitatea operațională stabilă a rafinăriei Petromidia în perioada de raportare, spre deosebire de primele nouă luni ale anului 2024, când au fost efectuate reparații capitale planificate și s-a înregistrat o pornire întârziată a unității de hidrocracare blândă, după reparațiile efectuate pentru remedierea consecințelor unui incendiu”, mai atrată KMG în raport.

Creșterea rafinăriilor din România, pe operațional, este mai mare decât cea a rafinăriilor din Kazahstan, acolo unde volumele de materii prime procesate au crescut cu 3,7%, până la 11,1 milioane de tone, iar volumul de produse rafinate obținute a crescut cu doar 5,5%, conform aceleiași surse.

Kazahii de la Petromidia acuză regimul prea dur de taxare

Compania care operează rafinăriile și benzinăriile Rompetrol din România este printre cele mai afectate de reintroducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), lucru știut de oficialii din Ministerul Energiei, care este acționar minoritar al companiei.

“E o problemă și am primit informațiile și nemulțumirile din partea conducerii actuale a companiei. Le analizăm și avem discuții foarte aplicate încă de acum două luni de zile la Ministerul Finanțelor, la ANAF, pentru a vedea mecanismele prin care putem să-i sprijinim legal. Suntem într-o situație complicată. Cei de acolo sunt cei care ne-au reclamat că nu sunt de acord cu păstrarea IMCA , dar calculăm mecanismele prin care putem să creștem profitabilitatea companiei”, a spus acum două luni ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Nimic nu s-a îmtâmplat însă de atunci.

Oficialii companiei au ieșit iarăși să explice cât de gravă este afectată rafinăria de regimul de impozitare din România și se pronunță din nou pentru abrogarea taxei pe cifra de afaceri.„Pentru Rompetrol Rafinare, consecinţele regimului fiscal introdus în decembrie 2022, prin măsuri de suprataxare (de solidaritate) şi continuat cu noi taxe pe cifra de afaceri (ICAS – impozitul suplimentar din activitatea de petrol şi gaze şi IMCA – impozitul minim pe cifra de afaceri), începând cu anul 2024, sunt existenţiale.

Spre exemplu, IMCA aplică impozitare în lanţ, taxând acelaşi litru de combustibil de mai multe ori, în fiecare verigă a lanţului de distribuţie (rafinare, distribuţie carburanţi, retail) — ducând rata efectivă de impozitare la peste 100%. În calitate de operator al 46% din capacitatea de rafinare a României, acoperind 30% din cererea naţională de carburanţi, principal furnizor de combustibil pentru aviaţia de apărare, unic producător de bitum şi polimeri şi furnizorul principal de carburanţi pentru Republica Moldova, riscul discontinuităţii activităţii companiei ar pune în pericol securitatea energetică a României, stabilitatea financiară, veniturile bugetare şi credibilitatea strategică a ţării în regiune“, au explicat oficialii kazahi pentru publicația Business Magazin.

“Soluţia este clară: abrogarea IMCA şi înlocuirea sa cu măsuri fiscale alternative durabile, pe termen lung, respectând principiile UE privind neutralitatea fiscală şi principiile OCDE privind erodarea bazei impozabile şi transferul profiturilor (BEPS), Pilonul 2. Această soluţie trebuie completată cu stimulente pentru investiţii în domenii strategice, ca cel al Rompetrol Rafinare. România are nevoie de politici care să consolideze competitivitatea şi să restabilească încrederea investitorilor – nu de măsuri care le distrug”, au mai spus ei, potrivit Business Magazin

Rompetrol Rafinare operează cea mai mare rafinărie din țară – Petromidia (peste 5 milioane de tone capacitate), singura divizie de petrochimie din România (integrată pe platforma Petromidia) și rafinăria Vega Ploiești, singurul producător intern de bitum și hexan. Unităţile de producţie însumează aproape jumătate din capacitatea de rafinare din România.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Citește și:

Rompetrol își continuă investițiile în modernizarea Petromidia. Compania a finalizat reabilitarea a patru rezervoare pentru combustibili