PwC: Sistemul actual al redevenţelor la hidrocarburi este cel potrivit. Media europeană, irelevantă

Sistemul actual de taxare a producţiei de hidrocarburi nu necesită modificări, iar raportarea redevenţelor la media europeană, anunţată de autorităţi, este irelevantă, potrivit reprezentanţilor PwC şi David&Baias

„Noi nu credem că o medie europeană este relevantă. Nu ştiu la ce s-au referit domniile lor (Daniel Chiţoiu, fost ministru al Economiei, în prezent ministru al Finanţelor vicepremier, şi ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă – n.r.)”, a declarat marţi Vasile Iuga, senior partner la compania de consultanţă şi audit PwC, într-o prezentare privind sistemul de revenţe pentru producţia de hidrocarburi, citat de Mediafax.

El a menţionat că investiţiile devin neprofitabile dacă redevenţele depăşesc un anumit nivel.

Chiţoiu şi Niţă au anunţat, de mai multe ori, că Guvernul intenţionează să modifice, în 2014, actualul nivel de redevenţe pentru producţia de petrol şi gaze şi să îl aducă la un nivel apropiat de media europeană.

Guvernul încasează anual redevenţe totale de 1,1-1,2 miliarde de lei din redevenţe. În aceste sume sunt incluse şi taxele aferente producţiei de hidrocarburi.

Principalii producători de hidrocarburi din România sunt compania de stat Romgaz şi OMV Petrom, din grupul austriac OMV.

OMV Petrom şi OMV au spus de mai multe ori că vor reduce investiţiile dacă statul va mări redevenţele la producţia de hidrocarburi. Iuga a precizat că un sistem potrivit pentru România este cel cu rate diferenţiate.

În România funcţionează un nivel al redevenţelor pe producţia de hidrocarburi diferenţiat, cuprins între 3% şi 13,5%.

La rândul său, Sorin David, managing partner la firma de avocatură David&Baias, a spus că actualul sistem de redevenţe „este potrivit şi nu este dezastruos, din perspectiva statului”. David a adăugat că dacă viitorul sistem de taxare nu va fi suficient de stimulativ companiile nu vor face investiţii.

„Dacă noul sistem de impozitare nu va fi suficient de stimulativ, credem că sunt riscuri mari să descurajăm multe investiţii de care avem nevoie. Noi nu spunem că nu trebuie să crească. Nu milităm pentru un nivel anumit de redevenţe. Sistemul trebuie să aibă în vedere toate riscurile”, a afirmat David. Potrivit acestuia, gradul de epuizare a zăcămintelor de hidrocarburi din România este mare, respectiv de 87%, iar costurile de operare sunt printre cele mai mari din Europa, adică 17 dolari/baril echivalent petrol (bep).

David a mai spus că România are printre cele mai mici producţii pe sondă din Europa şi din lume.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *