Execuția bugetară confirmă estimările de scădere a vânzărilor de carburanți în aprilie avansate anterior de companiile petroliere, în condițiile în care în aprilie România a fost în stare de urgență toată luna.
“Veniturile din accizele pentru produse energetice au scăzut în primele patru luni ale anului cu 9,6% an/an, în principal ca urmare a reducerii încasărilor în lunile martie (-10,9% an/an) și aprilie (-36,6%), de altfel așteptată în contextul instituirii stării de urgență”, scrie în comunicatul aferent execuției bugetare pentru primele patru luni ale anului, remis de Ministerul de Finanțe.
“După anunțarea stării de urgență, a existat o efervescență a vânzărilor în benzinării, însă, pe termen foarte scurt. Imediat după, traficul s-a redus semnificativ. Am înregistrat la finalul primului trimestru scăderi accentuate ale vânzărilor de retail, de peste 30%” ne declara directorul diviziei Downstream Oil al Petrom, Radu Căprău, într-un interviu acordat pe 15 aprilie.
Petroliștii au estimat că scăderea se va resimți până la jumătatea anului, deci și veniturile statului din taxarea carburanților vor fi în continuare diminuate.
Vânzările de carburanți auto se vor prăbuși în al doilea trimestru al acestui an, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus, estimează oficialii Petrom, cea mai mare companiei petrolieră românească. “Estimăm o scădere a vânzărilor de carburanți de 45% în al doilea trimestru al anului, iar, pentru tot anul, scăderea va fi 20%”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, la finalul lunii aprilie. “Al doilea trimestru va fi cel mai greu, dar nu credem că lucrurile vor rămâne așa până la sfârșitul anului” a opinat Verchere în legătură cu mediul de afaceri în general.
Acum, în condițiile scăderii prețurilor la petrol și, implicit, a scăderii prețurilor de la pompă, ponderea taxării în România este de 58% pentru benzină și de 53% pentru motorină, procente din prețul final de vânzare.